Mesaj EXCLUSIV de la Deputatul USR Dan Barna. Luni Sibiul împlinește 830 de ani

Deputatul USR de Sibiu, Dan Barna le vorbește sibienilor în mesajul său despre istoria tumultoasă de 830 de ani a orașului, cu mențiunea că această istorie se repetă în diverse forme de-a lungul timpului.

Sunt 830 de ani de când știm cert și atestat documentar că în acest spațiu căruia îi spunem Sibiu a existat o comunitate a locului, au existat generații anterioare de buni și străbuni ai noștri. De acest oraș cu personalitate și istorie ne leagă și pe noi astăzi amintirile și afecțiunea copilăriei indiferent unde ne-au dus pașii vieții. De la Cibinium-ul menționat la 1191 și până la Municipiul Sibiu de astăzi, oamenii locului au muncit aici, s-au luptat cu tătarii, și-au construit gospodării, au luptat cu molime și boli, (și istoria are prostul obicei că se repetă), au construit burgul și cetatea și mai apoi cartierele, bulevardele și fabricile, au visat, au avut încredere, s-au bucurat când și-au botezat pruncii și au plâns când cei dragi s-au stins, au plecat căutând mai binele și au revenit după dor, au iubit și au sperat pentru ei, apoi pentru copii, apoi pentru nepoți. Este ceea ce facem fiecare dintre noi și astăzi, mai conștienți sau mai duși de val, dar sperând fiecare în felul său să ne găsim locul de oameni ai locului.

La mulți ani, dragi sibieni. La mulți ani, Sibiu drag!”

Dan Barna, Deputat USR de Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*