Mesaj EMOȚIONANT. Mama cunoscutului profesor sibian Cornelius-Victor Bercea a împlinit azi 104 ani!

A împlinit astăzi 104 ani, însă e doar la cea de-a 26-a ei aniversare calendaristică, fiind născută într-o zi de 29 februarie. Este Dr. Ludmila Bologa-Bercea, mama cunoscutului profesor sibian ing. Cornelius-Victor Bercea, fost  director al Liceului Energetic din Sibiu și inspector școlar, un apropiat al vieții culturale a burgului nostru, împătimit al fotbalului sibian. Cu această ocazie, profesorul a transmis un mesaj emoționant.

foto: Bercea Cornelius-Victor facebook

„Astăzi o serbăm pe Mama la a 26-a ei aniversare calendaristică, născută fiind la data de 29 Februarie 1920.
Cei născuți pe 29 februarie se întâlnesc cu ziua lor în calendar doar din 4 în 4 ani…
Mama este o ființă specială, nu doar pentru mine,
dar eu îi datorez cel mai mult… propria mea viață!
Mi-a dezvoltat de mic gustul pentru frumos. Pianul, concertele simfonice (la care mă ducea cu toata opoziția mea infantilă de atunci, manifestată prin nedisimulata plictiseală), lecturile fundamentale, teatrul, opera, și multe altele fără care aș fi trecut prin această lume în absența unor mari bucurii…
Mama mi-a fost toată viața exemplu de devotament, disciplină și înțelepciune. Nu am reușit întotdeauna să mă ridic la nivelul exigentului său sistem de valori, care începe cu Adevărul și Corectitudinea…
Succesele mele, câte au fost, mi le-a tratat ca pe ceva normal, pentru care considera că nu merit să fiu lăudat, iar insuccesele mi le-a tolerat fără reproșuri.
Nu mi-a spus niciodată că mă iubește, dar mi-a dovedit-o întotdeauna prin fapte”, a transmis Bercea Cornelius-Victor.

foto: Bercea Cornelius-Victor facebook

Deși are o vârstă venerabilă, la care extrem de puțini oameni ajung, doamna și-a păstrat încă intacte memoria și tenacitatea, în ciuda vieții dificile pe care a dus-o. „A avut o viață grea, chinuită, fiind veterană a războiului în care și-a pierdut doi frați și îmi este un exemplu de patriotism asumat, nedeclarat (a refuzat să revendice proprietățile antebelice ale familiei, considerând că, dacă ar face-o, ar păgubi oameni mai săraci decât dânsa).
A citit și conspectat mii de cărți (uneori își consulta fișele), are o memorie care-mi cultivă complexe și mă seminarizează permanent, nemulțumită fiind de nivelul meu cultural, intelectual, moral etc., sperând și acum să devin <<un copil mai reușit>>…
Într-una din zile m-a pus să-i cânt douăsprezece cântece pe versurile lui Eminescu și iarăși, spre deosebire de dânsa, nu le-am știut pe toate, altă dată mi-a propus să discutam în franceză, dar, după câteva încercări timide din partea mea, i-am propus să renunțăm…
Când era mai tinerică având <<doar>> 100 de ani, dimineața se trezea prima și își începe ziua cu rezolvarea unor integrame (pentru gimnastica minții)… Acum i-a scăzut vederea, dar ascultă știrile la radio (preferând anumite posturi: România Cultural, Actualități, Trinitas…) și mă ține și pe mine la curent cu ultimele evenimente importante, inclusiv politice…
Nu-mi pot imagina viața fără primul meu dascăl, cel mai drag, cel mai devotat, cel mai exigent, dintotdeauna, Mama…”, povestește Bercea.
La final, profesorul Bercea, fost inspector școlar, își arată recunoștința pentru faptul că încă mai are o mamă cu care poate vorbi.
„Sănătate în continuare, Dragă Mămicuță!
Fiecare zi în care mai avem mamă, este un dar divin!
Ieri am felicitat-o în avanpremieră pentru depășirea celui de-al 104-lea an… M-a dojenit, spunându-mi: <<De ce vrei să mă îmbătrânești cu o zi?>>…
Astăzi nu mai poate refuza felicitările și urările de bine, în primul rând de sănătate, în al 105-lea an!
Nu-i voi arăta aceste rânduri, fiindcă știu că m-ar certa!
N.B. Ce bine e să mai fim copii…”, conchide profesorul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*