Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este celebrată anual la 1 octombrie când creștinii marchează și Acoperământul Maicii Domnului.
Cu această dublă ocazie primarul Valentin Ivan le-a transmis vârstnicilor din comuna Sadu și de pretutindeni următoarele:
„Dragii mei, pentru eforturile, sacrificiile şi exemplele de demnitate şi echilibru pe care ni le oferiți zilnic, pentru tot ceea ce reprezentați pentru noi, vă doresc tuturor celor care ne sunteți părinți sau bunici, sănătate, bucurie în suflet şi puterea de a depăși cu înțelepciune provocările zilelor noastre! Vă asigur de cele mai alese gânduri de prețuire şi vă doresc un sincer ”La Mulți Ani!” Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să vă aibă în paza lor zi de zi!”