Membrii secțiilor de votare își vor primi banii începând de miercuri

Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu va efectua plata indemnizaţiilor preşedinţilor, locțiitorilor şi membrilor secţiilor de votare, ale operatorilor și informaticienilor din secțiile de votare din municipiul Sibiu începând de miercuri, 4 decembrie, între orele 09,00 şi 16,00.

Vineri, plățile se vor efectua între orele 09,00 și 13,00. Sumele vor fi ridicate de la sediul Instituţiei Prefectului din strada Andrei Şaguna nr. 10 (parter), în baza cărţii de identitate.

Pentru municipiul Mediaș, plata indemnizațiilor se va face în 4 și 5 decembrie, la sediul Primăriei Mediaș, din Piața Corneliu Coposu nr. 3, în intervalul orar 11,00 – 17,00.

Pentru membrii secțiilor de votare din celelalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sibiu, indemnizaţiile vor fi achitate la sediile primăriilor, programul urmând a fi stabilit de fiecare primărie în parte. Sumele necesare vor fi virate de Instituția Prefectului – Județul Sibiu în conturile primăriilor până în data de 4 decembrie 2019.

Plăţile se efectuează în conformitate cu Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României și cu HG nr. 632/2019 pentru aprobarea bugetului şi a cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru președintele României din anul 2019.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*