Membrii Asociației Salvatorilor Montani din Sibiu se antrenează pe timp de noapte în pădurea Dumbrava

Asociația Salvatorilor Montani din Sibiu organizează joi, 11 noiembrie un antrenament de orientare pe timp de noapte în Pădurea Dumbrava. La această acțiune sun așteptați aproximativ 20 de membri ai Asociației înarmați evident cu lanterne și bună dispoziție.

 

După cum ne-a declarat Cristi Petre din cadrul Asociației astfel de antrenamente de orientare se desfășoară frecvent, pentru ca salvatorii montani să se descurce cu bine în orice situație reală.

Startul va fi dat de la scena din spatele Hotelului Hilton.

Asociația Salvatorilor Montani Sibiu este formată din 25 de salvamontiști voluntari, care activează în zona Bâlea lac, o zonă binecunoscută și apreciată atât de turiștii români cât și de cei străini. Tot aici în zona Bâlea Asociația administrează un refugiu Salvamont ca bază de salvare. Asociația Salvatorilor Montani funcționează în zona Bâlea Lac în baza unui parteneriat cu Primăria Cârțișoara.

Toate cheltuielile legate de echipament, transport şi întreţinere necesare acțiunilor de patrulare și salvare sunt făcute pe cheltuiala voluntarilor, deocamdată Primăria Cârţişoara neavând fondurile necesare pentru susținerea acestor cheltuieli.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*