Două unități medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu, respectiv Spitalul Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, alături de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Colegiului Medicilor Sibiu, au organizat în perioada 10-11 decembrie 2021 conferința cu participare internațională ”Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate”.
În deschiderea evenimentului găzduit în Aula Magna a Facultății de Medicină Sibiu au luat cuvântul: vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu. Marcel Constantin Luca, rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. habil Sorin Radu, decanul Facultății de Medicină Sibiu, conf. univ. dr. Radu Fleacă, prof. univ. dr. Silviu Morar – medic legist șef în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, dr. Daniel Chelcea, președintele Asociației Spitalelor Publice de Psihiatrie, dr. Lucian Paziuc, pr. prof. dr. Constantin Necula și managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, jur. Florin Neag.
Aceștia au apreciat în unanimitate inițiativa organizării unui astfel de eveniment cu participare națională și internațională, exprimându-și totodată susținerea ca acesta să devină un eveniment anual care să sporească prestigiul medicinii sibiene.
”După ce Spitalul de Psihiatrie <<Dr. Gheorghe Preda Sibiu>> a devenit spital clinic, ne-am dorit ca acesta să organizeze și un asemenea eveniment științific de anvergură, cu tematică multidisciplinară. Fiind prima ediției, reacțiile venite din partea colegilor și a participanților au fost unele foarte bune și îmbucurătoare, motiv pentru care ne dorim ca acest eveniment să devină unul anual și reprezentativ pentru medicina sibiană la nivel național și chiar internațional”, a precizat șef lucrări dr. Ionuț Ciprian Băcilă, directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda Sibiu”.
Evenimentul științific s-a bucurat de prezența a peste 850 de participanți, majoritatea fiind medici primari, specialiști, rezidenți, precum și psihologi, asistenți sociali, masteranzi și studenți. Conferința a inclus prelegeri educaționale, dezbateri în domeniul medicinei legale, psihiatriei, psihologiei și asistenței sociale, susținute de medici psihiatri, medici legiști, psihologi și reprezentanți ai instituțiilor statului, respectiv Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției.
Conferința „Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate” s-a desfășurat în format hibrid, grație suportului tehnic oferit de ULBS, prin intermediul căruia prelegerile au putut fi urmărite online de către participanții din țară care au optat să asiste în acest mod la sesiunile de lucrări, precum și de medicii din străinătate (Portugalia, Franța, Grecia, SUA, etc).
”Conferința a reunit, așa cum intenționam de fapt, specialiști din domeniile psihiatriei și medicinii legale, psihologi implicați în activitatea de expertiză psihiatrică medico-legală precum și reprezentanți ai organelor judiciare. Lucrările prezentate și discuțiile pe marginea acestora au fost extrem de interesante, iar feedback-ul primit a fost unul favorabil, în sensul necesității organizării anuale a unei astfel de întâlniri”, a declarant prof. univ. dr. Silviu Morar, medic legist, șef în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu.