Medici tratați cu mită

ambulatoriu

Procurorii au descins la mansarda Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean Sibiu

DNA a pus tunurile pe șefi de clinici și secții de oncologie, medici specialiști, coordonatori și responsabili ai Programului Național de Sănătate, un președinte al Comisiei de Oncologie, un inspector DSP și peste 10 reprezentanți ai firmelor de medicamente

Vizată de o anchetă de proporții, șefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Sibiu recunoaște că a plecat în străinătate pe banii firmelor de medicamente, dar se consideră nevinovată.

Dr. Valeria Văleanu, a declarat, marți, după percheziția făcută la domiciliul ei de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că se consideră nevinovată și nu știe ce acuzații ce i se aduc, însă recunoaște că a beneficiat de concedii în străinătate, plătite de firmele de medicamente, informează Agerpres. „În ceea ce mă privește, mă consider total nevinovată, indiferent despre ce ar putea să fie vorba”, a spus Valeria Văleanu. Întrebată ce acuzații îi aduce DNA, șefa Secției Oncologie a răspuns că procurorii nu i-au spus nimic. „Au căutat contracte de colaborare, un lucru uzual, cu diverse firme de medicamente, cele cu care lucrăm. Nu eu am astfel de contracte, toată țara românească are astfel de contracte. Și probabil că au căutat și medicamente”, a explicat Văleanu.

„Este posibil“

După ce un jurnalist i-a spus că este acuzată că a plecat în diferite țări pe banii firmelor de medicamente și că a beneficiat de anumite avantaje, șefa Secției de Oncologie a replicat: „E posibil să fie adevărat sau, mă rog, această acuzație este posibilă, dar este o procedură care nu mi s-a aplicat numai mie legat de astfel de contracte. Astfel de contracte le puteți găsi la orice medic din țara românească, indiferent de poziția lui, că este șef de secție sau că este un simplu medic în activitate într-un spital și nu numai într-un spital public, ci și într-un spital privat este aceeași situație. Deci nu am făcut ceva mai mult decât cred că se practică la nivelul întregii țări și nu numai în România”. Valeria Văleanu se consideră nevinovată și spune că nu a încălcat nicio lege sau un protocol atunci când a prescris medicamentele pacienților.

Cine decide?

Ea a spus că farmaciștii pot să recomande un anume tip de medicament, nu medicii oncologi. „Dacă am recomandat un anumit tip de medicament? Rețetele se scriu pe DCI, se scriu pe substanță. Din păcate, chiar dacă eu ca medic aș avea la latitudinea mea și consider că aș avea și dreptul din experiență, să recomand un anumit produs, care îl consider că e eficient, am experiență cu el, nu mi-a dat efecte secundare, o să fiți surprinși, dar medicamentul este dat din farmacie. Eu scriu substanța de bază, cu denumire comună internațională, dar medicația este dată de un farmacist, poate să fie un farmacist cu studii superioare, dar tot așa de bine că acel farmacist poate să fie un farmacist cu studii medii. Deci eu nu pot să dau pacientului un medicament pe care îl vreau eu, rămâne la latitudinea farmaciei. Astea sunt realități în toată țara”, a mai adăugat șefa Secției de Oncologie.

I-au controlat cabinetul
A fost controlat cabinetul dr. Valeria Văleanu din Policlinica de la Sibiu. „În ceea ce privește cabinetul, eu vă dau garanția că nu au să găsească absolut nimic”, a spus Valeria Văleanu. Ea se așteaptă să fie cercetată și chemată la audieri. „Probabil că dosarul se va derula, vor fi făcute cercetări, voi fi chemată, mi se pare firesc să am un punct de vedere. De la mine de acasă au ridicat doar acte care sunt declarate, acele acte au fost verificate în toamna anului 2014, de către ANI”, a explicat Valeria Văleanu.

Intervenție în forță

Procurorii DNA au efectuat percheziții în 61 de locații situate în municipiul București și în județele Ilfov, Sibiu, Mureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Timiș, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2012-2015. Acțiunea a vizat persoane fizice, clinici oncologie din cadrul spitalelor județene Sibiu, Zalău, Târgu Mureș, CJAS Sălaj, Institutul Oncologic „Ion Chiricuță”, Spitalul de Zi Cluj-Napoca, cabinetul oncologic situat la mansarda Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Județean de Urgență Bistrița, precum și firme și distribuitori de medicamente pentru cancer. Unele surse citate de Agerpres susțin că procurorii au percheziționat și mai multe case ale medicilor din Sibiu. Jandarmii au păzit cabinetele tuturor medicilor oncologi sibieni.

Servicii contra comisioane

Anchetatorii au găsit medicamente expirate pentru care s-ar fi alocat fonduri de la bugetul de stat, dar care în realitate nu ar fi fost folosite, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Potrivit surselor, medicamentele erau comandate ca și cum ar exista pacienți care trebuie să beneficieze de schema de tratament, foarte scumpă și decontată din bugetul de stat. Astfel, medicul beneficia de comision de la firma de medicamente prin sponsorizare, excursii, participări la congrese. În realitate, arată anchetatorii, tratamentul nu era necesar pentru că nu existau pacienți cărora să le fie prescris. Această modalitate ar fi condus la direcționarea fondurilor alocate în funcție de interesele operatorilor farmaceutici agreați, la prejudicierea Fondului de Asigurări de Sănătate și la apariția unor sincope în asigurarea altor produse integrate în schemele terapeutice ale pacienților, cu consecințe în afectarea calității și continuității actului medical.
Sursele arată că ar fi implicați șefi de clinici și secții de oncologie, medici specialiști oncologi, coordonatori și responsabili ai Programului Național de Sănătate – subprogramul oncologie.
Aceleași surse au susținut că ar fi implicați un președinte al comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureș, care controlează farmacii, și peste 10 reprezentanți zonali ai firmelor de medicamente.
Unii dintre medicii implicați fac parte din comisiile de achiziții de medicamente organizate la nivelul spitalelor și ar fi pretins și primit foloase sau furnizorii le ofereau avantaje.
Modalitățile de cointeresare constau în perfectarea unor contracte de sponsorizare pentru participarea la diverse congrese/simpozioane organizate în țară sau în străinătate, care le permit medicilor acumularea de puncte necesare obținerii gradelor profesionale, plata unor taxe de speaker, remunerarea pentru studii de specialitate, unele neefectuate în realitate, asigurarea cheltuielilor pentru vacanțe în străinătate sau acordarea de diverse bunuri de valoare, cu titlu de materiale promoționale.
Potrivit surselor citate, s-ar fi optat pentru varianta medicamentelor mai scumpe în locul unor medicamente generice, echivalente, care au aceeași compoziție chimică și același efect terapeutic, însă ar fi fost mai ieftine.
11 firme

Ancheta DNA privind corupția din domeniul farmaceutic ar viza 11 firme importante, printre care mari producători de medicamente, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Roche România, structură a concernului multinațional ROCHE (producător de medicamente), Actavis SRL (producător/distribuitor de medicamente), dar și Pfizer România SRL (companie biofarmaceutică), Teva Pharmaceuticals România SRL (companie farmaceutică), Novartis Pharma Services (producător de medicamente), Alvogen România SRL (producător de medicamente), Sandoz Pharma Services SRL (companie farmaceutică), Glaxosmithkline România SRL (producător de medicamente), Egis Internațional (companie farmaceutică), Romastru Trading (distribuitor de medicamente), Glenmark Pharmaceuticals SRL (producător de medicamente).
Valeria VĂLEANU | medic oncolog

„Sunt produse originale, care sunt cu aprobarea comisiilor. Acele produse înseamnă originale, adică este unul și atât. Nu poți să recomanzi altceva în locul lui. Acele produse sunt cu aprobarea Casei Naționale. Nu intră în competența mea de a face aceste indicații. Indicațiile sunt în conformitate cu ghidurile și cu ceea ce se practică la nivel internațional la acest moment.”

Dana MUNTEAN
redactia@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*