Mediaș: Proiect finalizat cu succes la Neonatologie

Proiectul „Bine ai venit pe lume!”, derulat în perioada 01.12.2021 – 30.09.2022, finanţat de Fundaţia Vodafone România, cu sprijinul Primăriei Mediaș, s-a încheiat cu succes. Compartimentul Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaș este acum mai performant grație noilor dotări, precum și a instruirii personalului în cadrul cursului de formare profesională privind reanimarea neonatală.

Modernizarea compartimentului de neonatologie a avut loc la inițiativa Asociației Prompt Maternity&Critical Care, cu scopul îmbunătăţirii asistenţei medicale acordate nou-născutului cu risc tratat în cadrul spitalului. În parteneriat cu Spitalul Municipal Mediaș și Primăria municipiului Mediaș, aceasta a înaintat proiectul către Fundaţia Vodafone România, care a decis să îl finanțeze în proporție de 90 la sută alături de alte cinci proiecte declarate câștigătoare la nivel național în programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”. Principalul obiectiv al proiectului este scăderea ratei complicațiilor asociate prematurității și implicit a ratei mortalității neonatale. Ca urmare, au fost asigurate mijloace necesare resuscitării, stabilizării, monitorizării și transferului în siguranță la unitatea de competență.

 

Întreaga aparatură achiziționată, în valoare de 280.000 de lei, a fost instalată și este în prezent funcțională. Cea mai mare parte a investiției o constituie patru concentratoare de aer, vitale în reanimarea neonatală, dar lista achizițiilor este mult mai mare. „Acest proiect ne ajută în modernizarea Secției de Neonatologie. Presupune achiziționarea de aparate noi: mese radiante cu modul de resuscitare, aparate de aer comprimat pentru reanimarea nou-născuților, în condițiile în care se realizează cu amestec de aer și oxigen, apoi monitoare performante, aspiratoare de secreții, injectomate, practic aparatura necesară funcționării în bune condiții a secției.“, a declarat coordonatoarea proiectului dr. Irina Muţiu, medic neonatolog şi pediatru în spital.

Fondurile obținute au fost utilizate cu chibzuință astfel încât, pe lângă aparatura propusă a fi achiziționată inițial, au ajuns și pentru cumpărarea de echipament QuickRedGo pentru testarea proteinei cereactive, dar și a 8 pătuțuri pentru nou născuți.
De la finalizarea proiectului și până acum au beneficiat deja de noua aparatură zeci de bebeluși, între care 15 prematuri.

Cursul de reanimare neonatală, susținut de o echipă medicală coordonată de dr. Livia Maria Ognean, cadru universitar în specializarea neonatologie la Facultatea de Medicină din cadrul ULBS, șef secție neonatologie și terapie intensivă a Spitalului Județean din Sibiu, s-a desfășurat la jumătatea lunii iulie și a cuprins, pentru partea teoretică, 14 module. La final a avut loc partea practică, participanții exersând pe manechine tehnicile de resuscitare corectă la naşterea nou-născutului, stabilizarea, transferul în siguranţă.
La cursul de formare profesională, acreditat de Colegiul Medicilor și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, au participat 9 medici și 23 de asistente și moașe din cadrul Secției de Ginecologie, Compartimentul de Neonatologie și Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal Mediaș.


Dr. Livia Maria Ognean a apreciat deschiderea manifestată de echipa din Mediaș pentru a se perfecționa și a utiliza la maxim noile dotări. „Aparatura primită e enorm de importantă, pentru că, în primul rând, la Mediaș nu exista aer (nr – aer medical). Ori reanimarea nou-născuților se face combinând aerul și oxigenul. Aparatele pe care le-au primit colegii le permit să facă reanimare neonatală așa cum e indicat la nivel mondial.“, a transmis dr. Livia Ognean, cu referire la cele 4 concentratoare de aer.


Proiectul „Bine ai venit pe lume!”, finanțat prin programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”, Împreună putem ține România în viață, s-a bazat pe un parteneriat între Asociația „Prompt: Maternity&Critical Care” din Mediaș (condusă de dr. Edvin Vaso, medic primar obstetrică-ginecologie, șeful secției obstetrică-ginecologie), Spitalul Municipal Mediaș și Primăria Municipiului Mediaș (care a asigurat 25.000 de lei ca parte din cofinanțare a proiectului).


 
Spitalul Municipal din Mediaş, aflat în subordinea Primăriei, deserveşte 120.000 de locuitori din municipiu şi împrejurimi, dintre care mai mult de jumătate provin din mediul rural. Compartimentul de Neonatologie este dotat cu 20 de paturi, din care şase pentru prematuri. „Media naşterilor în ultimii cinci ani este de 700 de naşteri de nou-născuţi pe an, dintre care o parte prezintă probleme medicale. Se transferă la Maternitatea Sibiu 5 la sută din copiii născuţi la Mediaş”, arată dr. Irina Muţiu.

„Bine ai venit pe lume!”

Valoarea totală al proiectului „Bine ai venit pe lume!“ este de 280.587 Ron, din care suma de 252.430 Ron finanțată de către Fundația Vodafone România.
Proiectul „Bine ai venit pe lume!”, finanțat, în proporție de 90%, prin Fondul Viață pentru Nou-născuți al Fundației Vodafone are ca scop îmbunătăţirea asistenţei medicale acordate nou-născutului cu risc tratat în compartimentul neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaș.
Puteți sprijini munca celor care se luptă pentru cei mai mici, prin donații în contul asociației:
Asociatia Prompt: Maternity and Critical Care
IBAN: RO83INGB0000999907931689 deschis la ING Bank.

Pe lista scurtă

Cele șase unități neonatale beneficiare de finanțare de la Fundaţia Vodafone România, în cadrul acestei etape a programului „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”, aparțin spitalelor județene și municipale din localitățile Botoșani, Caransebeș, Craiova, Mediaș, Slatina și Târgu Mureș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*