Meciul inaugural pe Stadion. Primăria recomandă deplasarea pe jos sau cu transportul public

Dat fiind interesul mare al publicului pentru a participa la meciul inaugural de pe Stadionul Municipal Sibiu de sâmbătă, 10 decembrie și numărul mare de bilete vândute, Primăria Sibiu transmite publicului câteva recomandări pentru ca accesul spre Stadion să se facă în bune condiții, fără evenimente care să umbrească bucuria acestui moment:

  • Sibienii sunt rugați să ajungă din timp la Stadion, evitând astfel aglomerația de la intrare. Accesul pe Stadion se poate face de la ora 17.00, iar pentru a vă bucura de spectacolul de lasere dinaintea meciului, vă recomandăm să ajungeți pe Stadion cel târziu la ora 18.30.

 

  • Recomandăm deplasarea pe jos sau cu transportul public spre Stadion, pentru a evita supraaglomerarea în trafic și eventuale blocaje. Locația Stadionului permite atât deplasarea pietonală, cât și cea cu autobuzul, zona fiind deservită de mai multe trasee de transport public.

Pe lângă autobuzele care circulă în programul obișnuit pentru o zi de sâmbătă, Tursib introduce autobuze suplimentare, în jurul orelor de începere și încheiere a acestuia, după cum urmează:

  • Pe traseul 1: Din stația Hornbach – la orele 16:18, 17:47, 19:08 și 20:49

Din stația Calea Dumbrăvii – la orele 16:54, 18:19, 19:54 și 20.54

 

  • Pe traseul 5: Din stația V. Aurie – la orele 16:31, 17:59 și 20:52

Din stația Gară – la orele 16:51, 17:11, 18:01 și 21:02

 

  • Pe traseul 13: Din stația Gară – la orele 16:47, 17:17, 18:17 și 20:57

Din stația Dumbrava – la orele 16:18, 16:50, 18:28 și 20: 52

 

  • Pe traseul 15: din stația Gară – la orele 16:33, 17:15, 18:40 și 20:57

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*