Pentru ultima etapă acasă înainte de play-out, FC Hermannstadt are meci greu, luni, 17 februarie, de la ora 20, cu Astra Giurgiu.
Trupa lui Miriuță abordează întâlnirea cu moralul ușor șifonat după deplasarea de la Botoșani, cea mai lungă din acest sezon. A fost primul pas greșit, după o serie de șase partide fără înfrângere, serie care ne-a săltat puțin în clasament și a mai șters din impresia startului catastrofal de sezon. Din păcate, eșecul s-a datorat din nou greșelilor individuale în compartimentul defensiv, iar semne de mai bine nu se întrevăd în acest campionat. Ca urmare, trupei lui Miriuță – extrem de supărat după eșec, nu-i rămâne decât să marcheze mai multe goluri decât încasează, pentru a spera la rămânerea în prima ligă.
Prima ocazie se ivește, așadar, la începutul săptămânii, pe un stadion care pare să ne poarte noroc. Practic, n-am mai îngenuncheat niciodată „acasă“, de la revenirea pe Municipalul din Sub Arini, chiar dacă am dat piept cu liderul CFR Cluj, cu Sepsi sau Dinamo, echipe cu pretenții în acest sezon.
Greu de „ucis“
Astra se va arăta însă un nucă greu de spart, luni, în condițiile în care vine după două înfrângeri consecutive și îi fuge pământul de sub picioare, mai ales că ar putea rata, aproape incredibil, intrarea în play-off. După eșecul cu Chindia, din etapa trecută, la Giurgiu a fost supărare mare, iar patronul Ion Nicolae și-a acuzat jucătorii de îngâmfare și prostie. O singură victorie, însă, în ultimele două etape, le-ar asigura giurgiuvenilor un loc în elită. Cum e și firesc, speranțele lor se leagă acum de primul meci, cel de la Sibiu. Să sperăm însă că Alibec nu prinde un meci mare, fiind cu gândul la un nou transfer în străinătate, în condițiile în care nici celălalt giuvaer, Constantin Budescu, nu pare a prinde deplasarea, după ce i-a recidivat o mai veche afecțiune la genunchi.
Dan GREAVU