S-a dat startul înscrierilor pentru voluntarii Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului. „Asociația prietenii Mocăniței” caută oameni dedicați, care să își petreacă timpul într-un mod plăcut și relaxant.
O zi din viața unui voluntar la Asociatia Prietenii Mocanitei este cât se poate de plăcută și chiar relaxantă.
„După pregătirile vagoanelor pentru turiști și aranjarea produselor la magazinul mocănițesc, suntem pregătiți de a întâmpina turiștii la cursele cu mocănița. Apoi ne pregătim de îmbarcare pentru a călători împreună cu turiștii, și pentru a le verifica și biletele (hehe, ca să fie experiența așa cum trebuie, nu? Povestim, râdem, ne bucurăm împreună cu ei de priveliștea de pe Valea Hârtibaciului…
Experiența de la Mocăniță devine și mai faină atunci când ai turiști care îți fac ziua mai frumoasă prin poveștile pe care le împărtășesc, sau prin micile gesturi de bunătate pe care le fac, cum s-a întâmplat și azi, când ești luat prin surprindere de copilași care îți dăruiesc floricele, sau când ai parte de mici „ajutoare” drăgălașe entuziasmate să vadă cum e să fii naș pe tren.
Momente de păstrat ca amintire.”, povestesc reprezentanții Asociației Prietenii Mocăniței.
Puteți deveni voluntar completând formularul de înscriere AICI