Peste 460 de persoane din județul Sibiu care lucrează în centrele pentru adulți și copii ale DGASPC Sibiu, precum și în unitățile de asistență medico-socială au început să fie testate de joi, 23 aprilie 2020.
Testarea face parte din măsurile suplimentare care se iau la nivelul județului Sibiu pentru a proteja și beneficiarii și personalul din aceste unități aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu, chiar dacă aceștia nu se încadrează în categoriile pentru care testarea este obligatorie.
Direcția de Sănătate Publică Sibiu asigură prelevarea probelor în teren, la sediul fiecărui serviciu social, iar Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu efectuează analiza acestora.
„Vreau să mulțumesc personalului DSP Sibiu care face un efort suplimentar pentru a sprijini acest demers, în condițiile în care în această perioadă activitatea este extrem de complexă și solicitantă. În același timp, mulțumesc personalului din Laboratorul de analize al Spitalului Județean Sibiu care a înțeles această nevoie și acționează cu maximă responsabilitate, programându-și activitatea în trei ture” , transmite Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.