Mărțișoare pentru doamnele din Ocna Sibiului și Topârcea

A venit primăvara pentru doamnele din Ocna Sibiului și Topârcea, care frecventează Centrul de Servicii din localitate. Ele au primit astăzi în dar mărțișoare de la Claudiu Predescu, primarul orașului.

foto: Claudiu Predescu facebook

„Când dăruiești bucurie și căldură, e imposibil să nu le primești înapoi. În această frumoasă zi de joi, în prag de primăvară, m-am întâlnit cu doamnele din Ocna Sibiului și Topârcea, prezente la activitățile de la Centrul de Servicii. Un gest simplu, oferirea unui mărțișor, a generat emoții puternice, așezând pe chipurile lor blajine bucuria aceea sinceră a oamenilor sensibili. Ori de câte ori am prilejul, petrec alături de senioarele noastre momente încărcate de bucurie și de fiecare dată simt că devin mai bogat sufletește, pentru că bunătatea lor e molipsitoare, e un dar de mare preț. Faptul că din ce în ce mai multe doamne participă în fiecare joi la acțiunile organizate la Centrul din Topârcea, e cea mai frumoasă răsplată pentru noi toți, cei care am pus umărul, am pus suflet, astfel încât să creăm un loc unde vârstnicii pot socializa, se pot recrea. Le doresc tuturor să păstreze în suflet pentru totdeauna prospețimea primăverii și seninul acestui anotimp”, le-a transmis Claudiu Predescu, primarul orașului Ocna Sibiului.

foto: Claudiu Predescu facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*