Marți, la FITS, toate ceasurile-s bune! (CP)

FITS continuă, iar zilele festivaliere parcă zboară! Am trecut – deja! – de jumătatea acestei ediții și suntem gata pentru alte cinci zile de MIRACOL.


Foto: FITS – Dragoș Dumitru

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), aflat la cea de a 30-a sa ediție, are loc între 23 iunie și 2 iulie 2023, reunește peste 800 de evenimente la care participă aproximativ 5000 de artiști și invitați din peste 80 de țări.
Tema acestui an este MIRACOL, iar hashtag-urile oficiale sunt: #ParteDinMiracol și #FITS30.

Ieri, la ora 10.00, primul eveniment al zilei (dacă nu socotim expozițiile deschise 24 de ore precum Ziarul Orizontal, Pavilionul Therme sau Mirro your community) a fost conferința de presă FITS, moderată de Octavian Saiu, din care redăm doar acest scurt dialog între Sandu Grecu, președintele Uniunii Teatrale din Moldova, și actrița Ofelia Popii:

Sandru Grecu: ”30 de ani pentru Sibiu nu știu dacă este mult sau puțin, dar pentru noi este fantastic. Locuind în fosta Uniune Sovietică, teatrele din Basarabia se simțeau extrem de izolate, dar, pentru noi, spațiul european a însemnat, dintotdeauna, România. Sunt mândru că sunt studenți care studiază la Sibiu și care vin din Moldova, pentru că se întorc și dictează cultura teatrală tuturor celorlalți. Pentru Academia de Artă din Republica Moldova, orice întâlnire cu acest festival este foarte importantă. Îi văd cum se întorc de la Sibiu și încep să gândească diferit în urma deschiderii la teatrul european. Din 2009, premiez la UNITEM Moldova și personalități române. Constantin Chiriac a fost premiat în 2015, iar acum Senatul UNITEM a hotărât să ofere acest premiul de excelență Ofeliei Popii.”
Ofelia Popii: ”Eu primesc acest premiu ca un semn al prieteniei și la Chișinău mă simt întotdeauna ca acasă. Preiau expresia voastră și mă bucur să o pot spune: “vă cuprind!”. ”

De la ora 11.00, Octavian Saiu și Neil LaBute au delectat publicul cu un dialog savuros și bogat în cadrul unei Conferințe speciale.

„Nu sunt naiv să cred că fiecăruia îi place teatrul în aceeași măsură în care îmi place mie. Cred că libertatea este moneda pe care fiecare dintre noi ar trebui să o avem în buzunar. După cum discutam la atelierul de săptămâna aceasta, ai senzația că oamenii au speranță pentru viitor, dar la finalul piesei, senzația se schimbă. Lucrurile se schimbă. Inteligența artificială este un subiect major și trebuie să știți că Asociația Scriitorilor din Statele Unite ale Americii a pornit o grevă, nimeni nu mai scrie nimic nou. Teatrul respectă textul așa cum nu se mai respectă nicăieri. În film, spre exemplu, pot ajunge să nu îmi mai recunosc textul în reprezentarea cinematică.
Sunt plin de speranță, dar privesc lumea, teatrul și arta cu realism. În fiecare an, auzim că teatrul a murit – eu nu simt că e așa. În cinema, lucrurile pot deveni copleșitoare pentru că ecranul e mai mare decât omul în sine, dar nu e la fel ca la teatru – nu mă pot uita în ochii actorului” – Neil LaBute.

Mai mult din această conversație găsiți pe blogul FITS (https://blog.sibfest.ro)

Un alt invitat special la FITS, de data aceasta în dialog cu Matei Vișniec, Alexis Michalik – dramaturg, regizor, actor, scenarist, regizor de film și scriitor franco-britanic, venit la FITS cu spectacolul ”Arta de a povesti”, ne-a spus:

„Teatrul este o comuniune atee, nu avem aceleași convingeri, ori credințe, dar cred că reușim să fim cu toții pe aceeași barcă. Dacă la sfârșitul piesei, spectatorul spune că este impresionat de povestea oamenilor din închisoare, de povestea acestor lesbiene care încearcă să aibă un copil, povestea unor refugiați, rolul meu e îndeplinit. Mie îmi place să adun oamenii în aceeași barcă”.

BĂIEȚII DE ZINC și ”Dorian Gray” sunt două spectacole care au ridicat publicul în picioare ieri la FITS, iar discuțiile pe marginea lor s-au purtat până la ore mici din noapte.

Un alt spectacol care a primit ropote de aplauze a fost China, o istorie a dansului, o incursiune coregrafică plină de grație și rigoare, cu dansatori delicați și muzică perfectă, marca Beijing Dance Academy.

Pe seară, îngăduiți de ploaie, ca prin miracol, ne-am bucurat, în Piața Mare, de ”Miracolul luminii – Pe tărâmul copilăriei”, spectacolul Theater ANU (Germania): o seară presărată cu întâlniri fermecate și o atmosferă poetică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*