O fostă poliţistă din Olanda a călătorit pe jos până în ţara noastră, peste 2.000 de kilometri, alături de cele două căţeluşe ale sale, Indy şi Faye, adoptate din adăposturile de maidanezi din România, pentru a atrage astfel atenţia că şi aceste patrupede trebuie tratate cu umanitate. Monique Dubbeldam a poposit, în această săptămână, și la Sibiu.
Monique Dubbeldam a pornit în această călătorie, de peste 2.000 de kilometri, pentru a atrage atenţia autorităţilor române asupra condiţiilor dificile în care sunt uneori ţinuţi câinii maidanezi în ţara noastră şi asupra faptului că Uniunea Europeană alocă de mai mulţi ani României fonduri de milioane de euro pentru rezolvarea acestor probleme, relatează Agerpres.
Primarii nu au primit-o
De când a pornit în călătorie, Monique a atras atenţia concetăţenilor săi, care i-au oferit, până în prezent, în această campanie dedicată şi strângerii de fonduri pentru sterilizarea câinilor fără stăpân, o sumă de bani dublă faţă de cea la care se aştepta. În România, în schimb, nu s-a putut întâlni cu niciun primar de oraş mare.
A adoptat doi căței din România
Monique Dubbeldam a pornit în această cruciadă dedicată câinilor, pe care în România îi numim vagabonzi, după ce a adoptat două căţeluşe dintr-un adăpost. Fosta poliţistă a povestit că, acum câţiva ani, unul dintre câinii pe care îi avea acasă, în Olanda, a murit şi, pentru că întotdeauna a crezut că e mai bine ca ei să fie câte doi, a dorit să găsească un companion pentru cel rămas în viaţă. „Ştiu de România de multă vreme, de pe vremea lui Ceauşescu, dar şi pentru că membri au familiei mele au fost implicaţi în proiecte de ajutare a copiilor de aici. Acum trei ani şi jumătate unul dintre câinii pe care îi aveam a murit şi atunci ne-am decis să nu aducem în casă un pui, ci să căutăm să adoptăm un câine. Am căutat pe internet şi am găsit-o, din întâmplare, pe Indie, în România. Când am luat-o din adăpost – unul nu foarte bun şi suprapopulat – avea un an şi jumătate. Stătea într-o cuşcă de 2 pe 4 metri cu alţi 12 câini. Când am adus-o acasă, am avut ceva de muncă cu ea, pentru că nu fusese învăţată cu oamenii. A fost o perioadă foarte intensă aceea de început, pentru că a trebuit practic să o învăţăm, şi în casă şi în afara ei, ce să facă. Era teribil de speriată de orice – trafic, biciclete, copii, alţi câini. Mi-a luat câteva luni bune, dar ea îşi dorea foarte mult să fie un câine bun şi să se adapteze la ceea ce voiam să o învăţăm“, explică Monique Dubbeldam.
Ulterior, şi al doilea câine pe care îl aveau acasă s-a îmbolnăvit şi a murit, astfel că soţul lui Monique i-a sugerat ca noul companion al lui Indie să fie adoptat tot din România. Aşa că după câteva luni s-au întors după o căţeluşă maro, pe care au botezat-o Faye. „Se ţine tot timpul după noi şi mereu încearcă, şi uneori şi reuşeşte, să se bage în pat. Este minunat să vezi cum timpul petrecut alături de noi le-a schimbat. Însă încet-încet mi-am dat seama că nu voi putea aduce singură acasă zece câini“, a spus Monique Dubbeldam.
În căutare de soluții
După adoptarea celor două căţeluşe, fosta poliţistă a început să îşi dedice timpul liber pentru a face voluntariat pentru asociaţia prin care le-a găsit pe Indie şi Faye, a început să facă planuri şi cercetări pe internet, precum şi călătorii în România în căutarea de câini prin adăposturi, cărora le găsea stăpâni în Olanda. Unul dintre primele adăposturi în care a ajuns a fost unul din Călăraşi. „Nu era un loc foarte bun. M-a cuprins un amestec de sentimente. Îmi venea să plâng, dar ştiam că plânsul nu mă va ajuta la nimic. Eram acolo ca să pun câinii pe o listă prin care ar fi fost salvaţi de la moarte. A trebuit să apăs acel buton şi să nu mă las prea emoţionată şi am reuşit să fac asta poate şi datorită faptului că am fost poliţistă şi la fel mi se întâmpla şi atunci. Când eşti confruntat cu tot felul de situaţii sensibile, ajungi să îţi antrenezi mintea să funcţioneze şi în momente grele, ca să găseşti o soluţie, dar nu este deloc simplu“, a povestit Monique Dubbeldam. În total, în ultimii trei ani, Monique a venit în România de zeci de ori, de fiecare dată reuşind să plece în Olanda cu 10-15 câini, însoţiţi de trei-patru persoane, cu avionul. Câinii erau transportaţi în cuşti speciale, sedaţi, ca să nu se rănească, acesta fiind cel mai rapid şi mai controlabil mod de a-i transporta. Odată ajunşi pe aeroport în Amsterdam, toate persoanele care fuseseră contactate pentru adoptarea câinilor se aflau acolo pentru a-i lua în primire.
Monique consideră că o parte din succesul de a găsi stăpâni olandezi pentru maidanezii din România se datorează mijloacelor social-media, prin intermediul cărora ei au văzut imagini şi au citit informaţii, dar şi faptului că salvarea unui câine de la suferinţă sau chiar moarte poate trezi un sentiment foarte puternic în oameni.
A pornit dintr-o glumă
La un moment dat, însă, Monique a simţit că ceea ce face nu mai este suficient. Ideea de a porni într-o călătorie pe jos către România a venit ca o glumă din partea fiicei ei cea mică. „Mă tot gândeam că la un zbor aduc în Olanda doar, doar 10 câini, ştiind foarte bine că las în urma mea alţi 3,5 milioane. Pentru că eu luam 10 şi primeam după câteva zile un telefon că au fost aduşi 15 noi pui. Era ca şi cum ai vrea să duci apă în mare. Şi pe când mă tot străduiam să găsesc o rezolvare cumva, să atrag atenţia oamenilor, a media, fiica mea a avut o reacţie de genul «Doamne, mamă, iar vorbeşti de România! Ştii ceva, ar trebui să porneşti încolo pe jos». Dar eu am luat ideea în serios şi am început să mă gândesc cum aş putea face asta“, a spus Monique.
Şi-a confruntat decizia cu restul familiei, care i-au spus că e nebună, apoi cu cercul prietenilor, care nu au încurajat-o nici ei, sau cu foştii colegi, care au avut aceeaşi părere. Dar până la urmă au ajutat-o cu toţii şi, când pregătirile pentru călătorie – de la definirea unui logo până la ce haine va purta pe drum – erau în toi, au început să apară voci care să spună: „Ce tare e ideea asta!“. În felul acesta, grupul de susţinători a crescut, au apărut şi diferite firme care au dorit să o sprijine cu bani, iar în urmă cu două luni a pornit pe jos către România.
Planul B
Monique are întotdeauna în rucsac 4 kilograme de mâncare pentru Indie şi Faye, dar spune că nu i s-a întâmplat, măcar o dată la două zile, să nu dea peste un magazin de la care să poată cumpăra tot ce are nevoie pentru căţeluşe, astfel că punga cu care a plecat din Olanda a rămas nedesfăcută. „Toată distanţa până în România am făcut-o pe jos, câte 30-35 de kilometri pe zi. Au fost doar două segmente de drum scurte pe care le-am făcut cu trenul, între Viena şi Budapesta, din cauza vremii foarte proaste, pentru că nu avea niciun rost să ne îmbolnăvim, atât eu cât şi câinii. Iar acum în România, am făcut drumul parţial pe jos, parţial cu trenul pentru că nu am voie să merg pe jos de-a lungul autostrăzilor şi sunt şi porţiuni nesigure pentru a călători cu doi câini după mine. La presiunea oamenilor şi autorităţilor cu care m-am întâlnit în România, am trecut la planul B, pentru că ei au spus că ar fi mai înţelept să vizitez marile oraşe şi să nu merg pe jos sute de kilometri prin sate, unde oamenii pot să nu vorbească engleza şi unde m-ar vedea ca pe o ciudăţenie. De aceea, am decis să mergem prin oraşele mari“, a povestit Monique.
Autoritățile nu sunt interesate
Monique Dubbeldam a plecat din Utrecht, Olanda, în data de 26 august, într-un marş de aproximativ 2.017 km, iar în urmă cu o săptămână a intrat în România. Până acum a ajuns în oraşele mari dintre Arad şi Cluj-Napoca, miercuri ajungând în Sibiu pentru o oprire de două zile, după care a pornit către Bucureşti. Peste tot, Monique a încercat să aibă întâlniri şi cu autorităţile locale, însă până acum nu a reuşit să facă acest lucru, peste tot spunându-i-se că persoanele respective sunt ocupate şi au alt program. Pe drum, Monique vizitează adăposturi şi asociaţii, vorbeşte cu oamenii implicaţi în acest domeniu al îngrijirii animalelor fără adăpost şi stă de vorbă cu presa.
„Peste tot, oamenii de la asociaţiile de îngrijire a animalelor îmi spun cu ce probleme s-au confruntat şi cum le rezolvă. În Cluj, de exemplu, se văd rezultatele lor şi ale microcipării şi sterilizării, pentru că nu sunt câini pe străzi. (…) Este important să spun că, din 2010, România primeşte, de la Uniunea Europeană, anual, 8-10 milioane de euro pentru a rezolva această problemă a îngrijirii câinilor şi pisicilor de pe stradă. Dar niciun euro nu a fost cheltuit în aceşti opt ani pentru câini. UE a trimis de două ori controale pentru a vedea ce se întâmplă aici şi de două ori concluziile au fost că nu s-a făcut nimic cu aceşti bani pentru a rezolva problemele, în condiţiile în care sunt atât de multe asociaţii bune care se ocupă de îngrijirea animalelor“, afirmă fosta poliţistă.
MONIQUE DUBBELDAM | fostă polițistă: „Un asemenea câine îţi oferă mult mai multă satisfacţie decât atunci când iei un pui şi îl dresezi. Energia pe care am simţit-o, mulţumirea că îl vezi transformându-se într-un cu totul alt câine decât cel pe care l-ai luat, dar şi ideea că ai salvat un suflet de la moarte, este un sentiment foarte puternic.“
Donații de la olandezi
Monique Dubbeldam a mai spus că, deşi nu a ajuns la capătul călătoriei, este mulţumită de rezultatele ei. Dacă la plecare spera să strângă suma necesară efectuării a 500 de sterilizări, până acum a primit banii necesari pentru cel puţin o mie. Toţi aceşti bani provin de la cetăţeni olandezi.
La Sibiu și Cristian
În Sibiu, unde a ajuns marţi seară, Monique a fost aşteptată de reprezentanţii Animal Life, cu care a vizitat şantierul noului adăpost al asociaţiei şi va discuta strategia asociaţiei privind programele de castrări. A vizitat, de asemenea, şi Asociaţia Prietenii Berzelor din Cristian, în cursul zilei de azi. Călătoria sa a continuat spre Braşov, până la Bucureşti, unde este aşteptată de alte ONG-uri din domeniu.
Monique documentează călătoria sa pe pagina de Facebook Walk For Dogs 2017.
