„Nu iese fum fără foc“, a apreciat azi Marius Măldărășanu, cu referire la zvonurile privind negocieri între conducerea clubului FC Hermannstadt și Adrian Mutu pentru postul de antrenor al echipei sibiene.
(Dan GREAVU)
Dezamăgit de atitudinea staff-ului de conducere, care a lăsat să se rostogolească în mediul online zvonul privind negocieri secrete cu Adrian Mutu fără a avea vreo reacție, a spus că atmosfera la echipă e bună, dar ar putea fi și jucători afectați. „Atmosfera e bună în ceea ce privește grupul… am spus-o și la conferința trecută. Cât sunt aici, nu are ce să se întâmple din punct de vedere al atmosferei… Multe, nu sunt de spus, nu vreau să comentez. Sunt aici că trebuie să fiu aici, dacă voi fi în altă parte, înseamnă că trebuie să fiu în altă parte. Concluzia este: «Niciun fulg de nea nu cade decât unde trebuie să cadă». În rest, n-aș vrea să comentez pentru că dacă nu există un minim respect față de mine, măcar un minim respect față de echipă… pentru că jucătorii au nevoie de liniște. Poate unii sunt afectați, poate nu, important este să mergem cu încredere la Galați. Restul nu contează“
Măldărășanu a dezvăluit că a avut discuții cu unul dintre finanțatori privind o eventuală plecare din vară, când se știa despre planurile de reconstrucție a echipei. „Am avut două discuții minore, cu Claudiu Rotar, la un moment dat, în vară, ca să mă dau la o parte fără niciun fel de problemă, în vacanța de vară. Pe urmă tot aici (nr – la Apollo Central), datorită tuturor schimbărilor, i-am spus la fel. Poate e bine să plec, e bine și pentru mine, e bine și pentru alt antrenor, se pleacă de la zero. A zis că nu se pune problema… acum, că apărut acea știre… nu vreau să comentez, mi-aș dori ca jucătorii să nu fie afectați.“, a declarat Măldărășanu.
CITEȘTE și EDITORIAL. I-au arătat ușa lui Măldă?
Gruparea sibiană a plecat azi spre Buzău, unde va face înopta și va face un antrenament, după care își va continua drumul spre Galați, în vederea partidei de vineri, de la ora 19, cu Oțelul, din cadrul etapei a 4-a a Superligii.