„Marele Premiu al Sibiului – Viteză pe traseu montan” revine cu o nouă ediție în data de 25 octombrie și reunește la start 50 de concurenți, atât amatori, viitori piloți, cât și sportivi care și-au făcut deja debutul în diferite competiții automobilistice locale, regionale sau naționale.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Sibiu Rally Team și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2025.
Competiția, inclusă în calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), se va desfășura, ca de obicei, în urcare, de la Curmătura Ștezii, din dreptul Pensiunii Mai, până în Păltiniș, la intersecția cu DJ 106J – Călugăru’.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația pe acest tronson va fi închisă în intervalele orare 08.00-13.30 și 14.00-19.00, informează Primăria.
Viteza pe traseu montan (VTM) sau cum mai este cunoscută în lumea automobilistică, viteza în coastă, este cea mai spectaculoasă ramură a sportului auto ce nu se desfășoară pe circuit. O astfel de competiție are loc pe un traseu doar în urcare, închis circulației publice.










