Praznicul Întâmpinării Domnului a adunat mulţimi de credincioşi la Catedrala mitropolitană din Sibiu pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte eclesiarhul Catedralei mitropolitane, protos. Calist Magyar, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi slujitori ai locaşului de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Timotei Popovici” al Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijat de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Nicolae Posa a fost hirotonit diacon.
Smerenia Fiului lui Dumnezeu
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a vorbit despre praznicul Întâmpinării Domnului.
„La 40 de zile de la Naşterea Domnului s-a împlinit o lucrare din tradiţia iudaică pe care a primit-o Mântuitorul Iisus Hristos în smerenia Sa desăvârşită, în micşorarea Lui, în coborârea Lui din slava cerului, din demnitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, pentru ca să intre într-un Trup omenesc, pentru ca să fie Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Şi-a însuşit toate tradiţiile poporului ales, întru smerenie. După tradiţia iudaică, la 40 de zile de la naştere, pruncul întâi născut era oferit lui Dumnezeu, era adus la templu şi se aducea pentru el o jertfă simbolică: o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Prin această tradiţie a poporului ales se urmărea ca cel întâi născut să fie închinat la templu pentru că iudeii Îl aşteptau pe Mesia, Cel care astăzi a fost primit la templu de Dreptul Simeon. Faptul că El, Fiul lui Dumnezeu, a binevoit a fi purtat pe braţe de o fiinţă umană, arată tocmai smerenia Sa, dar în acelaşi timp şi dragostea pe care El a întruchipat-o, pentru că, fiind Fiul lui Dumnezeu, din iubire a venit spre mântuirea omului. Dreptului Simeon i s-a spus de la Duhul Sfânt că nu va gusta moartea până când nu va vedea împlinită promisiunea lui Dumnezeu, plinirea vremii. Se spune că Dreptul Simeon a fost unul dintre cei 70 de înţelepţi care au contribuit la scrierea Septuagintei, a traducerii în limba greacă a Vechiului Testament, şi ajungând la textul din Isaia: «Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu», el a tradus prin: «Iată, Femeia va lua în pântece». A doua zi, revenind la text, acesta era din nou schimbat, şi a încercat şi a doua oară de a înlocui termenul «fecioară» cu cel de «femeie», iar a treia oară când a încercat i s-a spus prin îngerul Domnului: pentru că s-a îndoit de acest adevăr, nu va vedea moartea până când nu va constata împlinirea făgăduinţei, cum că Fecioara va lua în pântece, va naşte Fiu şi-L vor chema Emanuel. Fiind prooroc, deci un om pregătit în rugăciune şi în aşteptare, în post şi multe nevoinţe, când a fost trimis de Duhul să vină la templu, L-a văzut pe Prunc, L-a luat în braţe şi a rostit o rugăciune pe care noi am preluat-o la slujba Vecerniei: «Acum liberează pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace!»”, a subliniat ierarhul.
Povestea necunoscută a Dreptului Simeon
În continuare, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre învăţăturile duhovniceşti din Duminica Cananeencei, ultima duminică dinaintea intrării în perioada Triodului.
Ierarhul a prezentat popasurile duhovniceşti reprezentate de duminicile din perioada Triodului, pregătitoare pentru Postul Învierii Domnului.
Credincioşii au primit binecuvântarea arhierească şi au fost îndemnaţi să parcurgă acest urcuş duhovnicesc din perioada următoare în rugăciune, smerenie şi fapte bune.