Emoțiile concurenților, căldura publicului sibian, dinamismul cântecelor și dansurilor populare au fost elementele de succes ale celei de a V-a ediții a Festivalului – Concurs „Lucreția Ciobanu”, organizat de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu. Trofeul Festivalului a fost adjudecat de interpreta Ioana Ștefan, reprezentantă a județului Suceava.
Peste 200 de artiști au urcat pe scena Festivalului-Concurs „Lucreția Ciobanu” în 20 și 21 iunie 2022, oferind publicului peste 11 ore de spectacol.
„Mă bucur că pentru cinstirea Lucreției Ciobanu am organizat cu succes și cea de-a V-a ediție a Festivalului. Îi felicit din suflet pe toți concurenții, pentru noi sunt cu toții câștigătorii, căci prin cântecele interpretate, prin portul popular pe care l-au îmbrăcat cu mândrie, au reușit să transforme scena festivalului într-o adevărată sărbătoare a folclorului românesc. Sunt tineri frumoși, talentați și, cu multă muncă și tenacitate, vor reuși să se afirme pe drumul cântecului popular. Mulțumesc membrilor juriului care nu au avut o sarcină ușoară în a alege laureații acestei ediții, mulțumesc artiștilor care au urcat pe scena festivalului și mulțumesc Consiliului Județean Sibiu pentru tot sprijinul financiar pe care ni-l acordă”, declară Silvia Macrea, director festival.
Laureații Festivalului
20 tineri interpreți, din marile zone etnografice ale țării, au intrat în concurs, încercând să dovedească publicului și juriului de specialitate că sunt buni promotori ai cântecului popular românesc, ai diversității și autenticității lui, că dețin calităţile vocale şi interpretative necesare pentru a accede pe marile scene. Evoluțiile lor au fost apreciate de juriul de specialitate format din: prof. dr. Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română – președintele juriului; prof. univ. dr. Ilie Moise – etnolog, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio – Umane din Sibiu, al Academiei Române; Carmen Popovici Dumbravă– profesor de canto la Școala Populară de Arte din Timișoara și interpretă de muzică populară; Ionuț Fulea – interpret de muzică populară, Președintele Uniunii Artiștilor Interpreți de Folclor muzical din Romania; dr. Cristian Obrejan – dirijor al Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” din Constanța; Ana-Maria Voicu, producător artistic al talent show-ului „Vedeta Populară”, difuzat de Televiziunea Română; Anișoara Popescu – interpretă de muzică populară, câștigătoarea trofeului ediției a IV-a a Festivalului – Concurs „Lucreția Ciobanu”.
Premiile acordate în cadrul ediției 2022 sunt următoarele: Premiul I – Gabriel Treteag (Suceava); Premiul II – Delia Măgherușan (Bistrița); Premiul III – Delia Gandore (Vaslui); Premiile Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu– Oana Vențel (Cluj) și Ionela Răspop (Sibiu); Premii Speciale – Nicole Dumitrașcu (Ialomița), Iazmina Cojocaru (Olt), Nicoleta Ghelase (Brăila); Premiul UAIFMR – Bogdan Octavian Hurban (Sălaj); pe baza voturilor publicului, Premiul de Popularitate a fost acordat concurentei Oana Vențel (Cluj).
Ioana Ștefan, reprezentantă a județului Suceava, a câștigat Trofeul Festivalului, fiind remarcată de juriu pentru interpretarea doinei „Spune-mi dor, ce ai cu mine” și a cântecului cu acompaniament „La casa cu drănicioară”, din repertoriile interpretelor Mina Pâslaru și Laura Erhan.
Trofeul Festivalului a fost înmânat de doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, care a apreciat că pe scena Festivalului „Lucreția Ciobanu” se lansează, prin cântec, buni ambasadori ai culturii tradiționale din toate zonele țării.
Spectacolul tradițiilor
Omagiu prin cânt și joc i-au adus Lucreției Ciobanu: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblurile Folclorice „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului” și interpreți sosiți din toate zonele țării. În prima seară, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Ilie Medrea, Marcel Părău, Rodica Popa Comăniciu, Luminița Dejan, Geanina Gavrilă, Alexandru Urs, Sînziana Ștefan, Daria Gâdea, Stelian Păun, Ionela Sterp, Bogdan Firu, Silvana Rîciu, Ion Drăgan, Vasilica Tătaru, Maria Butilă, Viorica Macovei, Aurora și Săndel Mihai, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Cristian Fodor, Cristian Pomohaci, Carmen Popovici Dumbravă și Ionuț Fulea s-au întâlnit în șezătoare, au cântat, au tors, au degustat plăcinte de la Gura Râului și hencleș de pe Valea Hârtibaciului. De asemenea, șezătoarea a marcat și o premieră: Orchestra Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”, dirijată de Gabriel Popescu, cântând în premieră alături de Orchestra de Tineret a Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”, coordonată de Adrian Grecu.
Marți, spectacolul i-a adus în fața publicului pe Maria Mihali, Georgiana Necșa, Iulia Mihai, Anișoara Popescu, Tudor Furdui Iancu, Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Bogdan Cioranu, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Gabriel Dumitru, Codruța Rodean, Ana, Victor și Dan Limbășan, Izabela Tomița, Anastasia și Gabriel Popescu, Ioana Brad, Traian Stoiță și Camelia Cosma Stoiță, Miruna, Giulia Medrea și Adina Hada, Adriana și Mariana Anghel, Adrian Neamțu împreună cu fiul său Răzvan și nepotul Andrei Ștefan, Matilda Pascal Cojocărița, Horațiu și Ștefan Cigu. Junii Sibiului au făcut un veritabil tur de forță prin Transilvania, Oltenia, Moldova, Banat; coregrafia: Theodor Vasilescu și Silvia Macrea; asistent coregraf: Alesea Sas. Acompaniamentul orchestral a fost asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, dirijor: Gabriel Popescu.
În ambele seri, spectacolele au fost prezentate de Traian Stoiță și Vasilica Tătaru.