Manifestări duhovnicești pentru proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător. Mănăstirea Sâmbăta caută voluntari

În luna august, când zilele păstrează încă parfum de vacanță și linişte, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, sub creasta Făgărașilor, va avea un moment în care cerul parcă coboară mai aproape, odată cu proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus și hramul Mănăstirii Brâncoveanu.

Între 11 și 17 august 2025, publicul este invitat să participe la o serie de manifestări duhovnicești și culturale menite să cinstească viața și modelul de sfințenie al Cuviosului Serafim, care a viețuit chiar în acest loc, în tăcere, rugăciune și răbdare deplină, până la mutarea sa la Domnul, în 1979.

Un loc special în această sărbătoare este rezervat tinerilor între 18 și 35 de ani, care sunt invitați să se alăture echipei de organizare în calitate de voluntari. Nu este doar un gest de sprijin, ci o ocazie reală de a trăi experiența unui pelerinaj viu, de a participa activ la un eveniment unic și de a descoperi – poate pentru prima dată – cum arată sfințenia trăită aproape, discret, dar profund.

Această săptămână este o invitație adresată tuturor celor care caută să se conecteze cu valorile credinței și să se implice într-un eveniment, ce va fi consemnat drept o clipǎ istoricǎ alături de o comunitate vie și primitoare.

Tinerii interesați pot să se înscrie ca voluntari accesând linkul: https://forms.gle/EZGR6d95yQQjBxU6A. Activitatea voluntarilor începe din 12 august și include sprijin în organizare, primirea pelerinilor și desfășurarea evenimentelor.