Mandat de arestare pentru patru traficanți de droguri din județul Sibiu

La data de 25 iulie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a 4 bărbați, cu vârste între 18 și 34 de ani, din județul Sibiu, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

Foto: IPJ Sibiu 

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada ianuarie – iulie 2024, trei dintre aceștia ar fi procurat, deținut și comercializat către consumatori din județul Sibiu diferite cantități de drog de mare risc, sub formă de cristal (4-CMC).

Cu privire la un alt bărbat, cercetările efectuate au reliefat că, în același interval de timp, ar fi vândut unor consumatori din județul Sibiu, inclusiv minori, diferite cantități de substanțe psihoactive. De asemenea, la data de 17 iulie 2024, acesta a fost depistat deținând, în scopul vânzării, 5,30 grame de substanță psihoactivă 2-MMC.

În urma celor 4 percheziții domiciliare, efectuate ieri, 25 iulie, în municipiul Sibiu și în satul Ludoș, au fost descoperite și ridicate 24 de grame de drog de mare risc (4-CMC), porționate în 46 de pungi de tip ziplock , o cantitate de canabis porționată și ambalată într-un plic transparent, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Foto: IPJ Sibiu 

La data de 25 iulie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a 4 persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*