Managerul Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, medicul Camelia Grigore, a declarat, joi, că bolile copiilor sunt diferite la momentul actual faţă de acum 30 de ani, iar „copiii reacţionează altfel la boală” în prezent, relatează AGERPRES.
Foto: Isabela Paulescu/AGERPRES
„Prevenţia şi tratamentul copilului sunt net diferite şi pentru aceasta echipele medicale trebuie să se instruiască într-un mod aparte astfel încât să înţeleagă nevoile. Nevoile sunt mari, mai ales în ultima perioadă în care patologia s-a schimbat foarte mult, patologia pediatrică. Toate bolile sunt altfel acum, faţă de cum erau acum 30 de ani sau acum 50 de ani. Deşi le învăţăm din cărţi vechi, ele sunt altele şi copiii reacţionează altfel la boală. Părinţii sunt altfel. Cu toţii ştim că avem în faţă părinţi tineri, foarte informaţi, care îşi doresc mai mult de la sistemul medical şi sper ca sistemul medical, datorită unor conferinţe şi a colaborării noastre, să ducă mai departe această parte de patologie deosebită a copilului şi adolescentului”, a declarat medicul Camelia Grigore, în deschiderea Conferinţei Naţionale de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului.
În prima zi a acestei conferinţe s-a vorbit, printre altele, despre nevoia de a avea mai mulţi specialişti care să se ocupe de copiii şi tinerii cu boli mintale.
La Sibiu are loc, pentru prima dată în provincie, Conferinţa Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului, ediţia a XIX-a, cu tema „Prevenţie şi intervenţie timpurie în sănătatea mintală a tinerilor”. Manifestarea are participare internaţională şi este găzduit de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în perioada 11 – 13 aprilie.