Mama și fratele copilului mort în condiții suspecte au ajuns în grija DGASPC

Mama și fratele copilului de 6 ani decedat ieri dimineață în condiții suspecte în localitatea Brădeni, au fost peluați de către reprezentanții DGASPC Sibiu, urmând a fi găzduiți în Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru victimele violenței domestice.

În urma evenimentului petrecut ieri dimineață în comuna Brădeni, când un copil de numai 6 ani a fost găsit decedat, cu urme de violență pe corp, DGASPC Sibiu s-a autosesizat, mai ales că tatăl copilului este principalul suspect în acest caz, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

”Reprezentanții Serviciului de Evaluare Inițială, Prevenție și Intervenție în situațiile de abuz, neglijare, exploatare s-au deplasat la domiciliul mamei copilului, unde se afla fratele minorului decedat, în vârstă de 4 ani, în vederea verificării dacă acesta a fost victima vreunei forme de violență din partea tatălui.
Mama împreună cu acesta, au fost preluați de către reprezentanții DGASPC Sibiu în vederea găzduirii acestora în Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru victimele violenței domestice.”, explică Beatrice Andreea Muntean, Purtator de cuvânt în cadrul DGASPC Sibiu.

Având în vedere faptul că minorul în vârstă de 4 ani, s-a aflat în același imobil la data decesului fratelui său, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, în vederea efectuării unui consult medical. Din fericire, în urma examinării medicale s-a constatat ca micuțul este clinic sănătos și nu a fost victima vreunei forme de agresiune.

”Ținând cont de faptul că, din informațiile care le avem până în prezent, minorul a asistat la anumite scene de agresiune săvârșite de tatăl său asupra fratelui, precum și de faptul că mama a reclamat comportamentul agresiv al concubinului, aceștia vor beneficia de servicii de consiliere psihologică precum și de găzduire într-un centru specializat pentru victimele violenței domestice.”, continuă Beatrice Andreea Muntean.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*