Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu s-au autosesizat în cazul băieţelului bătut crunt de propria sa mamă din cauză că a îndrăznit să ceară de mâncare.
De câteva zile, medicii din trei spitale sibiene fac eforturi pentru a-l salva pe băieţelul de şase ani, din Chirpăr, care a ajuns la spital cu multiple răni. Din primele evaluări ale medicilor neurochirurgi şi pediatri, copilul avea „fracturi multiple, politraumatism prin agresiune fizică, plăgi contuze şi escoriaţii multiple“. În urma mediatizării cazului în presa locală, Protecţia Copilului a demarat o anchetă împreună cu Poliţia, constatând imediat „indicii de neglijenţă şi de abuz fizic din partea mamei“. „Deoarece din evaluarea iniţială s-au constatat indicii de neglijenţă şi de abuz fizic din partea mamei, vom proceda la deschiderea acţiunii de decădere din drepturile părinteşti“, a precizat Mihaela Tolciu, director executiv al DGASPC Sibiu, citată de Agerpres.
Pe mâna specialiştilor
În prezent, copilul rănit se află internat la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, secţia Neuropsihiatrie Infantilă, unde beneficiază de evaluări şi tratament de specialitate. Acesta este, de altfel, cel de-al treilea spital în care a fost internat în mai puţin de o săptămână. După ce va fi externat, micuţul va fi preluat de Centrul de Primire în Regim de Urgenţă. „Din evaluarea familiei naturale şi-a familiei extinse, având în vedere nevoile minorului de asigurare a unui mediu securizat, suport emoţional şi supraveghere adecvată, nevoi ce nu pot satisfăcute în familia acestuia, după externare, DGASPC Sibiu va prelua în regim de urgenţă copilul în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgenţă“, a detaliat Mihaela Tolciu.
Nu recunoaşte nimic
Între timp, mama copilului refuză să recunoască că l-a bătut pentru că i-a cerut de mâncare şi susţine că fiul ei „i-a creat numai probleme“, motiv pentru care l-a lovit, în încercare de a-l educa. Potrivit anchetei reprezentanţilor DGASPC Sibiu, băiatul a fost abandonat în urmă cu ceva timp de mama naturală, fiind crescut de bunicul său. Din luna august a anului trecut, copilul a locuit cu mama sa, unde a fost nevoit să suporte bătăi repetate, ajungând de mai multe ori în spital.