Măldărășanu: „Mâine trebuie să câștigăm 3 puncte!“

FC Hermannstadt întâlnește „lanterna“ FC Botoșani, mâine, de la ora 14, în primul meci oficial din 2024 disputat pe Stadionul Municipal Sibiu. Întâlnirea contează pentru etapa a 23-a a Superligii.

foto: captura video/FCH

Măldărășanu se va putea baza și pe nou veniții Raul Opruț, Kablan Davy N’Goma (fost la FC Botoșani) și portarul Ionuț Pop, după ce FIFA a ridicat joi interdicția la transferuri pentru gruparea sibiană. „Trebuie să facem totul ca să câștigăm acest meci! Spun asta pentru că vedem ce se întâmplă sus, acolo, la locurile de play-off. Și-au revenit echipele care au jucat în cupele europene, și vorbim aici de Farul și Sepsi, care au început ezitant, însă au revenit ușor, ușor. Trebuia ca noi să fim perfecți ca să ținem ritmul cu aceste prime șase locuri, dar nimic nu e pierdut, trebuie să ne batem până la ultima etapă din acest sezon regular. Orice punct este binevenit, dar mâine trebuie să câștigăm 3 puncte! indiferent că vom fi în play-off sau nu, este clar că pe înjumătățire (nr – a punctelor) distanța va fi mică și în play-off și în play-out și cu atât mai mult sunt importante aceste 3 puncte de mâine“, a declarat Marius Măldărășanu.

sursa: LPF

Fără victorie de 3 etape, FC Hermannstadt s-a îndepărtat de zona play-off, având un handicap de 4 puncte față de Farul, locul 6 în acest moment. În etapa trecută, echipa sibiană a cedat la Cluj, în fața Universității, scor 1-2 (0-0), la capătul unui meci în care s-a mișcat mai bine abia în actul secund.

De partea cealaltă, FC Botoșani a bifat primele 2 victorii în campionat în chiar ultimele 2 runde, avertismentul fiind dat de 1-0 cu CFR Cluj, săptămâna trecută. „Au avut o serie negativă, nu putea merge la nesfârșit. E adevărat, vin după două rezultate pozitive. Etapa trecută, contra CFR-ului, chiar au avut o atitudine extraordinară, nu i-a lăsat să joace, probabil așa se va întâmpla și cu noi, va trebui să fim mult mai dinamici, să ne mișcăm mult mai mult decât am făcut-o în prima repriză cu U Cluj (…) Ne dorim să câștigăm, cum ne-am dorit până acum, dar trebuie să avem o atitudine mult mai bună, cu agresivitate mai mare, ceea ce cred eu că ne-a lipsit etapa trecută”, a arătat Măldărășanu.

Pentru partida de mâine, antrenorul FC Hermannstadt nu se va putea baza pe Dragoș Iancu, în recuperare după accidentarea urâtă de anul trecut, și pe Cristi Neguț, accidentat. Stoica e incert, la fel și N’Goma, ambii nefiind sută la sută cu pregătirea, potrivit lui Măldărășanu. Gruparea sibiană face un nou apel la suporteri, în încercarea de a se autodepăși și a prinde un loc în play-off. „Suporterii trebuie să fie alături de noi până la final. Suntem aceeași, avem și noi momentele noastre mai puțin bune. Din păcate am pierdut puncte și când am jucat bine, etapa trecută puteam scoate mai mult… n-am reușit. Trebuie să crească clubul ușor, ușor… ar fi o performanță o eventuală calificare în play-off, ar fi senzațional. Trebuie să fim uniți până la capăt (…) Avem echipă bună, cred în acești băieți, indiferent cine intră pe teren știe ce are de făcut“, a declarat Măldărășanu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*