Marius Măldărășanu, antrenorul venit vara trecută la Sibiu pentru a readuce FC Hermannstadt în Liga I după numai un sezon, a condus ieri antrenamentul echipei pe Stadionul Obor. Și-a prezentat programul pentru următoarea perioadă, planurile privind noul sezon, arătând că abia așteaptă ca echipa pe care o pregătește să joace la Sibiu, în fața suporterilor. Se va baza pe un nucleu sudat în ediția precedentă, însă dorește să aducă întăriri în fiecare compartiment.
Despre vacantă
„O vacanță binemeritată. Din punctul meu de vedere este suficient. Consider că 2 săptămâni ar fi fost prea puțin, ținând cont de toată presiunea și tot ce s-a întâmplat sezonul trecut, o lună ar fi fost prea mult. Trei săptămâni este ideal.
Venim cu gânduri bune, suntem entuziaști și eu și staff-ul nostru, bineînțeles și jucătorii. Chiar discutând cu ei înainte de antrenament și știu și modul cum s-au antrenat ieri, (nr – Măldărășanu a lipsit la primul antrenament oficial, având un curs la FRF) la fel au poftă, ceea ce este un lucru bun. Mergem în continuare pe acest trend, este perfect.“
Despre program
„Avem aceste 2 săptămâni în care ne vom pregăti la Sibiu, pe urmă vom face un cantonament, inițial era vorba de Slovenia, a apărut o altă variantă – Turcia. Mâine, poimâine ne vom decide și vom ști cu exactitate, asta însemnând să plecăm undeva pe data de 19 în cantonament și ne întoarcem pe 1 iulie.
Venind în țară mai sunt 2 săptămâni în care vom avea încă 2 jocuri și apoi vom intra în ciclul normal, înainte de începerea campionatului.“
Despre amicale
„Este foarte greu săptămâna aceasta pentru că și echipele de Liga I, în funcție de cum au terminat și când au terminat pregătirea, unele o încep pe 13, Liga a II-a, a III-a la fel, o încep mult mai târziu, și atunci săptămâna aceasta va fi mai mult o readaptare, urmând ca săptămâna viitoare să încercăm să găsim un amical. În cantonamentul de care vorbeam vom avea 4 jocuri, plus alte 2 jocuri, ar însemna 7 jocuri amicale, este suficient. Sunt sigur că toate aceste meciuri ne vor ajuta să găsim un 11, dar nu vorbesc doar de 11, ci de lot, să fie un lot foarte competitiv.“
Despre transferuri
„Sunt adeptul omogenității, am încredere în jucători însă trebuie să fim realiști. Trebuie să îmbunătățim lotul, să venim cu plus, cred că este nevoie de un jucător și care să vină cu plus pe orice poziție. Poate fundaș dreapta, știm că FCSB are nevoie de Pantea și ne bucurăm pentru că și-a făcut treaba foarte bine, iar ei nu mai vor să îl dea. Va trebui să ne reorientăm rapid, Dodo (nr – Gheorghe Tomșa) la fel se întoarce la CFR. Suntem în căutări, vedem. Toată această vacanță n-am stat, am căutat jucători, discuții, apar fel și fel de variante, și români și străini… știm foarte bine că în trecut, dacă îmi aduc bine aminte, echipele FC Hermannstadt, Iașul și Astra au avut probleme și au retrogradat având foarte mulți jucători străini. Nu am nimic cu jucătorii străini însă au fost probleme din punct de vedere al vestiarului. Noi chiar am făcut un grup frumos, o atmosferă foarte bună, aș marșa în continuare pe asta. Dar îi înțeleg și pe conducătorii noștri pentru că în momentul în care apar negocierile sumele sunt unele care poate nu merită. Și atunci te vezi nevoit să te reorientezi. Vom vedea, important e să fim inspirați și să alegem exact ce ne trebuie și jucători care într-adevăr să vină și să ne ajute.“
Mesaj pentru suporterii sibieni
„Ne bucurăm că am reușit această promovare, imediată. Ei (nr – suporterii) au fost alături de noi, bineînțeles atât cât au putut, vorbesc din punct de vedere fizic. Acum sunt ferm convins că vor fi, chiar dacă în continuare nu vom juca și vom începe campionatul pe alt stadion, îmi doresc să fie în număr mult mai mare pentru că aportul lor contează și… ce aș putea să mai spun: ÎMI DORESC SĂ JUCĂM LA SIBIU. Cu toții ne dorim, știm că în momentul în care vom juca aici vom avea de partea noastră aportul publicului, dar până atunci îi doresc foarte aproape de echipă, pentru că Liga I e altceva. Băieții și-au atins obiectivul, cu toții ne-am atins obiectivul, dar deja e istorie și deja ne gândim la sezonul următor.“