Manifestările de mâine dedicate aniversării Zilei Armatei României sunt organizate de structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală şi Mitropolia Ardealului.
Activităţile vor debuta, la ora 10.00, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar, cu Ceremonia de depuneri de coroane şi jerbe de flori. De asemenea, participanţii la ceremonie pot vizita expoziția fotodocumentară dedicată zilei Armatei României, pe care publicul o va putea viziona până în data de 5 noiembrie.
Tot în cadrul activităţilor dedicate Zilei Armatei României, Muzica Militară a Academiei Forţelor Terestre va susține două reprezentații, în Parcul Sub Arini, începând cu ora 12.00, respectiv pe Pietonala Nicolae Bălcescu, de la ora 13.00. Concertele sunt incluse în cadrul celei de a 50-a ediții a Sibiu Jazz Festivalul.