Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, o obţinut, duminică, un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, în urma unei competiţii electorale echilibrate cu socialistul Alexandr Stoianoglo, transmite AGERPRES.
Maia Sandu a obţinut, potrivit datelor preliminare centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 99,68% din secţiile de votare, un scor de 55,35%, în timp ce contracandidatul său a fost votat de 44,65% dintre alegători.
Până luni dimineaţă, la ora 7.30, CEC centralizase voturile a 1.676.284 alegători. Dintre aceştia, 927.805 au susţinut-o pe Maia Sandu, iar 748.479 pe Alexandr Stoianoglo.
Candidatul socialiştilor Alexandru Stoianoglo s-a impus în rândul votanţilor interni, cu scorul de 51,19% la 48,81%, însă Maia Sandu a contrabalansat prin votul din diasporă, unde a câştigat net cu 82.71% la 17.29%.