Mai multă siguranță

Trei treceri la nivel cu calea ferată urmează să fie reamenajate, în județul Sibiu, pentru îmbunătățirea siguranței circulației.

Acestea se află pe DN 14, la km 26+968 (între Ruși și Șeica Mare) și km 36+332 (Agârbiciu), respectiv pe DN 14B, la km 56+075 (Copșa Mică). Investiția va fi realizată de CNAIR cu fonduri europene.

Proiectul constă în montarea de stâlpi de iluminat cu încărcare solară, montarea de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulație, semnalizare rutieră orizontală (simboluri preformate și benzi rezonatoare din marcaj rutier) și marcaj de tip covor antiderapant care se va realiza pe o distanță de 50 metri, între barieră și indicator.

„CNAIR SA a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel cu calea ferată, un proiect pe fonduri europene nerambursabile, prin POIM 2014 – 2020. Anul acesta vom reuși să reamenajăm 11 astfel de intersecții, iar în decurs de trei ani vom reamenaja în total 34 de treceri la nivel cu calea ferată în cele cinci județe de care răspunde Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov. Sperăm că prin acest proiect o să reușim să îmbunătățim siguranța circulației pe drumurile naționale pentru că aceasta este unul dintre obiectivele noastre principale“, informează reprezentanții DRDP Brașov.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*