Măgura Cisnădie a fost eliminată din Cupa României după o înfrângere la limită, scor 26-27, în fața formației CSM Târgu Jiu.
Drama s-a consumat în ultimele 15 secunde ale partidei, când Andreea Chiricuță a marcat golul victoriei pentru oaspete pe contraatac.
Deși au condus cu patru goluri diferență în repriza secundă (scor 19-15 în minutul 40), handbalistele din Cisnădie nu au reușit să mențină avantajul. Finalul de meci a fost unul electrizant, cu răsturnări de situație pe tabela de marcaj. Cu un minut înainte de final, scorul era egal, 26-26, iar Măgura a solicitat time-out, conform Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu.
La reluarea jocului, sibiencele au pierdut mingea, iar CSM Târgu Jiu a profitat de oportunitate prin Andreea Chiricuță, care a înscris golul decisiv.
Partida de la Cisnădie a fost echilibrată în prima repriză, gazdele reușind să intre la vestiare cu un avantaj minim (13-12).
Pentru formația gorjeană, Iuliia Andriichuck a fost principala marcatoare, reușind 9 goluri, toate aruncările sale de la 7 metri fiind transformate cu succes.
„Suntem foarte bucuroși pentru că am reușit să ne calificăm mai departe, iar meritul este în mare măsură al fetelor, pentru că au luptat ca o echipă până la final”, a declarat după meci antrenorul oaspeților, Liviu Andrieș.
Cu această înfrângere, Măgura Cisnădie își încheie parcursul în Cupa României din acest sezon, în timp ce CSM Târgu Jiu își așteaptă adversara din turul 2 al competiției.