Măgura Cisnădie încheie cu victorie un sezon de excepție

Cisnădia se menține pe lista scurtă a handbalului feminin românesc de top. Măgura a încununat cu victorie un sezon de succes, 24-21 (12-10) cu HC Zalău, ieri după-amiază, în Sala Polivalentă. A terminat pe locul 4 în Liga Florilor și pe locul 3 în Cupa României.

foto: facebook/Măgura Cisnădie

Elevele lui Alexandru Weber și-au luat ieri la revedere de la suporteri, în ultima etapă din acest sezon competițional. A întâlnit HC Zalău, o echipă de partea a doua a clasamentului, fără obiectiv pentru deplasarea de la Cisnădie. A fost un spectacol pe cinste, cu fetele noastre la timonă chiar și fără să forțeze, mai degrabă cu gândul la petrecerea de după încheierea campionatului.

Măgura a bifat în cele din urmă victoria, anulând eforturile Gloriei Buzău, care a făcut scor în ultima rundă cu Știința București, 37-28, în speranța revenirii pe patru. La final, fetele noastre au declanșat fiesta chiar pe teren. Pentru câteva dintre ele a fost ultima prezență în tricoul Măgurii, fiind la final de contract. A fost însă o „retragere în plină glorie“, echipa din Cisnădie făcând un sezon de excepție, atât în campionatul intern cât și-n Cupele Europene, unde a reușit primele 2 victorii în grupele EHF, fiind foarte aproape de calificarea în sferturile de finală.

Ieri după amiază, cu HC Zalău, pentru Măgura Cisnădie au punctat: M. Neagu 7 goluri, Blazevic 6, Bardac 4, Radojevic 3, Gariaeva 2, Ianasi și Gjorgjijevska câte 1.

„Felicitări fetelor noastre pentru toate meciurile frumoase și pentru performanța făcută alături de clubul nostru. Pentru fetele care pleacă de la echipă, le dorim mult succes și le mulțumim pentru tot. Pentru fetele care rămân ne bucurăm și sperăm să trăim clipe frumoase împreună.

Nu în ultimul rând, mulțumim Galeriei noastre care a cântat neîncetat tot campionatul. Sunteți o forță ,,PELUZA SUD CISNĂDIE“. Cinste vouă!

Vă dorim tuturor vacanță plăcută!“, a transmis aseară clubul din Cisnădie, pe pagina de socializare.

Rezultate înregistrate în ultima etapă:

CSM București – Minaur Baia Mare 33-29

CS Măgura Cisnădie – HC Zalău 24-21

SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid București 27-35

Dunărea Brăila – CS Dacia Mioveni 30-23

SCM Craiova – CSM Slatina 30-24

Gloria Buzău – Știința Bucuresti 37-28

CSM Deva – Gloria Bistrița-Năsăud 24-34

CLASAMENT FINAL

sursa: FRH

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*