Echipa feminină de handbal Măgura Cisnădie a obținut, miercuri seară, pe teren propriu, o victorie de palmares împotriva formației HC Zalău.
A fost practic un derby de clasament, în condițiile în care se întâlneau echipele din afara podiumului. Partida s-a încheiat cu scorul de 25 – 22, echipa din Cisnădie urcând pe locul 3 în clasament, în fața formației SCM Craiova, care urma să joace aseară meciul său de campionat.
Auspicii bune
Victoria elevelor lui Weber este cu atât mai importantă cu cât, în week-end, HC Zalău a învins pe propriul teren, în Cupele Europene, formația Larvik, una dintre cele mai galonate echipe de handbal din Europa. În aceste condiții, Măgura Cisnădie este pe cale să producă cel mai bun sezon de la promovarea în Liga Națională și, de ce nu, să se califice într-o cupă europeană.
Gatzel, în formă
Partida a început sub semnul echilibrului, nici o echipă nereușind să se distanțeze pe tabelă la mai mult de un gol marcat. Totuși, cele care au condus mai des pe tabelă au fost handbalistele de la HC Zalău, impulsionate de antrenorul Gheorghe Tadici. Astfel, la jumătatea primei reprize, scorul era egal 8 – 8. Din acest moment, Măgura a intrat mult mai bine în joc, ajutată de portarul Mirela Pașca, fostă componentă timp de 10 ani a echipei din Zalău, de pivotul Oana Apetrei, excelentă la loviturile de la 7 metri, precum și de braziliencele care joacă în apărare: Costa, Fachinelo și Araujo. De asemenea, Roxana Gatzel a jucat ca în vremurile bune în postura de conducător de joc. Parcă era la a doua tinerețe pe terenul de handbal. Până în minutul 20, Cisnădie a condus cu două goluri diferență, iar în ultimele 10 minute ale primei reprize a pus stăpânire pe joc, spre nemulțumirea lui Tadici, nervos pe întreaga repriză. Scorul la pauză a fost 16 – 13.
S-au dezlănțuit în a doua repriză
În a doua parte a meciului, în primele 10 minute, HC Zalău a încercat să revină pe tabelă, însă nu a mai putut egala. Ada Moldovan și Roxana Gatzel au știut să controleze jocul, iar intervențiile portarului Pașca au închis practic defensiva. Mai mult, diferența pe tabelă a crescut, mai ales că și HC Zalău dădea semne de oboseală. Astfel, cu 5 minute înainte de final, Măgura a condus pentru prima dată cu 5 goluri. De asemenea, cei aproape 600 de spectatori prezenți în sala de sport din Cisnădie au creat o atmosferă frumoasă, încurajând în permanență echipa favorită. În final, scorul a fost 25 – 22 pentru Măgura Cisnădie, după ce arbitrii au decis să nu valideze un gol marcat în ultimele secunde. Așadar, echipa din Cisnădie și-a luat revanșa după înfrângerea la un gol din tur, de la Zalău, scor 27 – 28.
Cosmin PAL