FOTO: Magazin și restaurant din Mediaș, în pericol din cauza unui incendiu

Un magazin alimentar și un restaurant din municipiul Mediaș au fost în pericol din cauza unui incendiu izbucnit la o anexă a centralei termice pe lemne.

Pompierii militari ai Secției Mediaș au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 echipaj SMURD în municipiul Mediaș, str. Codrilor pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească care adăpostea centrala termică pe lemne.


La fața locului s-a intervenit prompt pentru limitarea incendiului care amenința întreg magazinul alimentar și un restaurant din imediata apropiere.


Intervenția promptă a salvatorilor a condus la stingerea în cel mai scurt timp a incendiului fără pagube însemnate.


A ars spațiul centralei termice pe o suprafață de aproximativ 10-12 mp și obiecte diverse depozitate.


Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de jarul căzut din soba centralei.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*