Filarmonica de Stat Sibiu a pregătit pentru mâine, cu începere de la ora 19, un concert simfonic deosebit, un concert aniversar dedicat maestrului Ilarion Ionescu-Galați.
Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, pe scena Sălii Thalia va mai urca tânăra flautistă Kata Scheuring din Ungaria. La pupitrul dirijoral se va afla chiar maestrul Ilarion Ionescu-Galați. Programul concertului va cuprinde lucrări semnate de Carl Reinecke și Antonin Dvořák.
”În cadrul concertului de joi, Filarmonica de Stat Sibiu va acorda maestrului Ilarion Ionescu-Galați o diplomă de excelență pentru prestigioasa activitate dirijorală la pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu. Ca membru al acestei orchestre am trăit momente muzicale extraordinare sub bagheta maestrului Ilarion Ionescu-Galați. Felul plăcut, elegant și profesional cu care maestrul conduce mereu repetițiile și concertele, îl fac iubit și admirat de toți muzicienii”, a declarat Ioan Bojin, director general al Filarmonicii de Stat Sibiu.
Personalitate proeminentă a scenei muzicale românești, Ilarion Ionescu-Galați se afirmă iniţial ca violonist, apărând ca solist în concerte cu Orchestra Radio, Orchestra Cinematografiei, Filarmonica „G. Enescu” din Bucureşti şi efectuând turnee în China, Mongolia, Rusia, Franţa. Student eminent, obţine prin concurs bursa „Enescu” şi câştigă Premiul I la Concursul Naţional „G. Enescu” (1960). În paralel cu activitatea solistică se perfecționează în dirijat cu Emanuel Elenescu şi Mircea Basarab și ulterior la École Normale Superieure de Musique, Paris (1965-1968), cu Charles Munch şi Pierre Dervaux și în America, la New York cu Leopold Stokowski şi la Philadelphia cu Eugene Ormandy (1970). Din 1968 devine prim dirijor al Filarmonicii din Braşov, fiind invitat permanent în stagiunile orchestrelor din Suedia, Elveţia, Olanda, Luxemburg, Germania, Franţa, Italia, Austria, Polonia, Rusia, Lituania, Grecia, Turcia, Japonia, Filipine, Singapore, Statele Unite ale Americii, Mexic, în prestigioase săli precum Santori Hall –Tokyo, Bunka Kaikan – Tokyo, Hibia – Tokyo, Victoria Hall – Geneva, Megaron Hall – Atena şi Megaron Hall – Salonic, Miami Symphony Festival Hall – Fort Lauderdale, Salzburg Festival Hall, Wiener Grosse Konzert Saal etc. A colaborat cu solişti de prestigiu ca Lazar Berman, Radu Lupu, Valentin Gheorghiu, Daniil Safran, Igor Oistrah, Fazil Say, Ion Voicu, Radu Aldulescu, Ruggiero Ricci, Rudolf Kehrer, Felicia Filip, Ştefan Ruha, Dan Grigore, Viktor Tretiakov, Viktor Pikaisen, Mihaela Martin, Mihaela Ursuleasa, Silvia Marcovici, Lola Bobescu ş.a. A înregistrat pentru case de discuri (Phillips, Electrecord, Sippario) sau pentru Radio (Radio Madrid, Radio Istanbul, Radio Stockholm) ş.a. A fost director şi dirijor permanent al orchestrelor filarmonice din Istanbul şi Ankara.
Ilarion Ionescu-Galaţi este cetăţean de onoare al oraşelor Ploieşti, Târgu Mureş, Braşov, membru de onoare al Academiei Suzuki Japonia, fiind distins cu Diploma de Onoare a Ministerului Culturii Turcia (1992), Marele Premiu al Criticii Muzicale Române (2002) şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer (2004).
Biletele pentru acest concert se pot procura de la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu. Preţul unui bilet este de 20 și 30 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.