Maestrul bucătar Jakob Hausmann revine la Hotelul de Gheaţă

Imediat după ce sezonul sărbătorilor de iarnă s-a încheiat, responsabilii Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac, obiectiv unic în partea de sud-est a Europei, au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru diversele evenimente programate a avea loc în Ice Restaurant „Ferdinand I al României“.

foto: Iulian Astilean

Poate cel mai important dintre acestea, anunțat de gazde în cadrul Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, este spectacolul culinar ce va fi susţinut de celebrul maestru bucătar elveţian Jakob Hausmann, în zilele de 8 şi 9 februarie.

Din „Mica Elveţie“, la Bâlea Lac

La fel cum s-a întâmplat şi în câteva din ediţiile trecute, chef-ul de la restaurantul „Mica Elveţie“ va lăsa, pentru câteva zile, cunoscutul restaurant din centrul vechi al Bucureştiului, pentru a urca în „ţinutul de cleştar“ de la Bâlea Lac, la ineditul Hotel de Gheaţă şi pentru a bucura turiştii cu preparatele sale rafinate. De această dată, provocarea la care este gata să răspundă bucătarul elveţian constă în reinterpretarea unor specialităţi tradiţionale din provinciile României Mari, astfel că se anunţă un adevărat festin românesc, plin de culoare şi savoare, într-o prezentare ceva mai modernă şi specială. Cele două spectacole culinare programate în prima jumătate a lunii februarie fac parte din prima serie de evenimente cu acest caracter gazduite în acest sezon la Hotelul de Gheaţă, responsabilii obiectivului programând deja încă două evenimente similare, în cadrul cărora elveţianul Jakob Hausmann va continua frumoasa poveste a preparării unor mâncăruri sofisticate, din bucătăria internaţională şi nu numai.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*