Numeroase acțiuni și proiecte importante se vor desfășura, în mai, la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.
Printre acestea se numără Congresul Româno-Iordanian de Medicină și Farmacie, proiectul Sibiu – Capitală Universitară Europeană, iar pe 24 mai, de la ora 17, în Piața Mare va avea loc tradiționala ceremonie de absolvire. Totodată, ULBS va promova, prin proiectele sale, Sibiul – Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Sibiul, casa medicilor români și iordanieni
În perioada 18 – 22 mai, Sibiu va găzdui cel de-al VIII-lea Congres Româno-Iordanian de Medicină și Farmacie. Evenimentul se va desfășura la Sala Thalia, iar la Sibiu vor fi prezenți reprezentanții caselor regale din România și Iordania. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală Principesa Muna Al Hussein a Regatului Hașemit al Iordaniei va primi titlul de Doctor honoris Causa din partea Universității „Lucian Blaga“. Titlul va fi acordat în data de 18 mai, la Sala Thalia, în condițiile în care înaltele oficialități se vor afla la Sibiu pentru două zile. „Este un eveniment deosebit pentru universtatea noastră. Ne bucurăm că Sibiul găzduiește un astfel de eveniment. ULBS are o relație foarte bună cu Iordania, în condițiile în care la universitatea noastră sunt înscriși 12 studenți din această țară“, arată prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea (foto), rectorul Universității „Lucian Blaga“.
O ocazie să cunoască mai bine Sibiul
Congresul medicilor români și iordanieni este găzduit alternativ de cele două țări. În acest an, a venit rândul României, iar organizatorii, facultățile de medicină din țară și Asociația Româno-Iordaniană de Medicină, au decis ca gazdă să fie Sibiul. Asociația reunește în jur de 3.000 de membri, iar unele legături s-au stabilit înainte de 1989, pe vremea când studenții iordanieni studiau medicina în țara noastră. Pe lângă temele ce vor fi dezbătute în cadrul congresului și acordarea diplomelor, oaspeții vor avea ocazia să viziteze Muzeul ASTRA, Mărginimea Sibiului, Muzeul Brukenthal și Spitalul European Polisano.
Ecou internațional
Luni, în Sala Senatului va avea loc deschiderea programului cultural „Sibiu – Capitală Universitară Europeană. 10 ani de educație prin cultură“, derulat de ULBS, unde vor fi prezenți 11 ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor străine în România. Programul se derulează în perioada mai – iulie. În aceste condiții, luni se va da startul evenimentelor „Săptămâna internațională a Universității Lucian Blaga din Sibiu“ și „Diplomația academică și culturală – platformă pentru dezvoltarea partaneriatelor sustenabile“. Proiectul cultural este cofinanțat de municipalitatea sibiană.
Festivitatea de absolvire
Bondrea a mai anunțat că și în acest an se va organiza ceremonia de absolvire în Piața Mare. Aceasta va avea loc în data de 24 mai, de la ora 17, în Piața Mare. Pe lângă studenții de la cele nouă facultăți ale ULBS, vor lua parte și absolvenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“. „Este o sărbătoare pentru cei implicați, mediul academic și pentru orașul Sibiu“, a conchis rectorul.