„Luna plantării arborilor” 2018 s-a încheiat, campania de împădurire continuă

În această primăvară, Direcția Silvică Sibiu a organizat „Luna Plantării Arborilor”, sub egida căreia s-au desfășurat acțiuni menite să trezească în conștiința populației dragostea față de pădure, să explice rolul pădurii în viața tuturor, dar mai ales să formeze acel „suflet forestier” de care are nevoie pădurea, deoarece felul în care privim și îngrijim pădurea ne caracterizează în cel mai înalt grad ca popor.

Principalele acțiuni și manifestări organizate de Direcția Silvică Sibiu în această perioadă au fost cuprinse într-un program cadru care a fost publicat în presa locală.

Pentru educarea tinerei generații, în special a copiilor și elevilor, au fost încheiate protocoale de colaborare cu instituții de învățământ pentru organizarea comună a unor acțiuni practice și teoretice, educativ-formative cu elevii și copii din clasele primare, gimnaziale și liceale, precum și cu diverse firme și ONG-uri de profil.

Astfel, s-au organizat paisprezece acțiuni la care au participat peste 800 de elevi, profesori și voluntari care, sub îndrumarea personalului de la ocoalele silvice, au plantat 11.500 de puieți forestieri și au efectuat lucrări în pepinierele silvice.

Acțiunile de încheiere a „Lunii plantării arborilor” au fost organizate de către:

–        Ocolul Silvic Dumbrăveni în parteneriat cu Primăria Dumbrăveni, Liceul „Timotei Cipariu“ și Școala gimnazială Hoghilag, unde 64 de persoane au plantat 310 puieți vineri, 13 aprilie 2018.

–        Ocolul Silvic Sibiu, în parteneriat cu Schwarz Gruppe Int SRL, în data de 14 aprilie 2018, și cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, în data de 18 aprilie, acțiuni la care au participat 55 de persoane care au plantat în total 1.100 de puieți.

–        Ocolul Silvic Valea Cibinului – Săliște în parteneriat cu Thyssenkrupp Bilstein SA, unde 20 de participanți au plantat 300 puieți.

–        Ocolul Silvic Mediaș, în parteneriat cu Primăria Mediaș, Școala Gimnazială „George Popa“ Mediaș, Liceele „Hermann Oberth“, „Stephan L. Roth“, „Axente Sever“ din Mediaș, SC Apa Târnavei Mari, SC Ecosal, Primăria Dârlos, în data de 14 aprilie 2018, când 200 de voluntari au plantat 2.500 de puieți.

Materialul de plantat necesar a fost produs de către Direcția Silvică Sibiu în pepinierele proprii și pus la dispoziția participanților odată cu terenurile pe care s-a plantat.

De altfel, întreaga campanie de împădurire din zona de deal s-a încheiat la această dată, lucrările continuând să se desfășoare în zona de munte unde vor mai avea loc și alte acțiuni de plantare cu voluntari sub sloganul ROMSILVA – „Contează pentru viitor“, chiar dacă „Luna plantării arborilor“ s-a încheiat.


ADVERTORIAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*