Cerul nopții oferă în aceste zile un spectacol astronomic deosebit pe cerul Sibiului — Super Luna Castorului, cea mai apropiată Lună Plină din acest an. Fenomenul apare atunci când satelitul natural al Pământului se află la perigeu, punctul cel mai apropiat de Terra, făcând ca discul lunar să pară mai mare și mai luminos decât de obicei.
Potrivit astronomului Adrian Șonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, „Luna Plină apare atunci când satelitul natural al Pământului se află pe partea opusă Soarelui, așa cum poate fi observată de pe planeta noastră. În mod obișnuit, în momentul evenimentului, distanța Lunii față de Terra este de aproximativ 356.977 km. Comparând distanțele satelitului în cadrul fazei de Lună Plină, se observă că această dată, de 5 noiembrie, marchează cea mai apropiată Lună Plină a anului”, a explicat specialistul pentru Digi24.ro.
Distanța minimă dintre Lună și Pământ va fi atinsă în noaptea de 6 noiembrie, la ora 00:24, când satelitul se va afla la aproximativ 356.828 km de planetă.
Originea denumirii „Luna Castorului”
Termenul „Luna Castorului” provine din tradiția fermierilor nord-americani, fiind folosit de secole pentru a desemna Luna Plină din luna noiembrie — o perioadă în care vânătorii de castori își pregăteau capcanele înainte de venirea iernii.
Deși foarte popular în mass-media, termenul „Super Lună” nu are o origine științifică. „În domeniul nostru, acest termen nu este utilizat”, a mai precizat Adrian Șonka.
Ce este o Super Lună
Orbita Lunii este ușor eliptică, iar distanța față de Pământ variază între aproximativ 356.000 km (perigeu) și 407.000 km (apogeu). Când faza de Lună Plină coincide cu apropierea de perigeu, discul lunar pare cu până la 14% mai mare și cu 30% mai luminos — fenomen cunoscut popular ca Super Lună.
Cum poate fi observată în România
Super Luna Castorului poate fi admirată cu ochiul liber, fără echipamente speciale, începând cu apusul Soarelui. „Luna răsare în momentul apusului, urcă pe cer până la miezul nopții și dispare la orizont la răsăritul Soarelui. Momentul optim pentru observare este la răsărit sau la apus, când se află aproape de orizont, iar dimensiunea sa aparentă pare mai mare datorită așa-numitei iluziei lunii”, a explicat astronomul.











