Primăria Sibiu continuă investiţiile şi lucrările la clădirile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.
“Vacanţa de vară este prea scurtă pentru volumul mare de lucrări pe care noi dorim să le promovăm pentru a oferi elevilor şi profesorilor condiţii mai bune şi de aceea investiţiile continuă în creşe, grădiniţe, şcoli şi licee. Serviciul de resort va supraveghea lucrările îndeaproape pentru ca orele de curs să nu fie afectate”, susține Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
LUCRĂRI FINALIZATE
În această lună au fost finalizate lucrările de reabilitare a instalaţiei termice la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”. Valoarea lucrărilor a fost de 417.957,13 lei, contractul prevăzând înlocuirea ţevilor şi a caloriferelor din întreaga clădire.
O altă lucrare finalizată în octombrie este reabilitarea instalaţiei electrice în clădirea grădiniţei nr. 16. Contractul în valoare de 332.955,88 lei a inclus şi instalarea unui sistem de atenţionare în caz de incendiu.
La grădiniţa nr. 43, de pe Aleea Streiu, s-a finalizat în această lună amenajarea curţii, a unei alei din dale şi s-a înlocuit poarta de acces. Contractul a însumat 79.800,67 lei.
LUCRĂRI ÎN DESFĂŞURARE
Amenajarea curţii şi a terenului de sport la şcoala gimnazială „Nicolae Iorga” presupune asfaltarea curţii şi instalarea unor coşuri noi de baschet. Şi terenul de sport se va asfalta, iar în curtea din spatele şcolii se vor amplasa câteva echipamente de joacă. Valoarea contractului este de 188.317,12 lei, termenul contractual de finalizare a lucrărilor fiind 4 decembrie 2015.
La şcoala nr. 18 este în curs de amenajare o anexă la clădire, ce va servi drept atelier mecanic şi spaţiu de depozitare, valoarea lucrărilor fiind de 184.937,36 lei. Termenul de finalizare a construcţiei este 4 decembrie 2015.
Şi la şcoala gimnazială nr. 20 se lucrează, în prezent, în vederea reabilitării instalaţiei electrice în această clădire. Contractul încheiat are o valoare de 426.000 de lei, termenul de finalizare fiind stabilit pentru data de 23 noiembrie 2015.