Lucrările din cartierul Hipodrom II şi zona Dioda, cu un pas mai aproape de contractare

Primăria Sibiu a iniţiat la începutul acestui an patru proceduri de achiziţie foarte importante pentru cartierul Hipodrom II şi zona Dioda. Perioada de depunere a ofertelor s-a încheiat, iar ofertele primite au intrat deja în evaluare.

“Modernizarea acestor zone din cartiere se va realiza prin lucrări ample care includ reamenajarea carosabilului, amenajarea de spaţii de parcare cu dale înierbate, modernizarea trotuarelor, reabilitarea reţelei de iluminat stradal şi montarea tubulaturii subterane în vederea coborârii cablurilor suspendate de către societăţile deţinătoare a reţelelor. Este o resistematizare a zonelor respective, care va creşte confortul şi va înfrumuseţa spaţiile”, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Contracte distincte

Modernizarea zonei Hipodrom II/1, situată între străzile Gorăslău, Mirăslău, Hipodromului şi Nicolae Iorga. Contractul va include modernizarea străzilor Gorăslău şi Mirăslău (porţiunea dintre blocuri), precum şi a aleilor din perimetrul menţionat. Valoarea estimată a lucrărilor de modernizare este de 5,2 milioane lei. Pentru această lucrare s-au primit 7 oferte. Modernizarea zonei Hipodrom II/2 este cuprinsă între bulevardul Mihai Viteazu, strada Oituz, strada Mirăslău, strada Gorăslău şi strada Nicolae Iorga. Proiectul include toate aleile dintre blocurile situate în perimetrul definit, precum şi zonele de parcare. Valoarea lucrărilor estimată de proiectant este de 8,4 milioane lei. Pentru acestă lucrare s-au primit 8 oferte. Modernizarea zonei Dioda, este cuprinsă între Calea Dumbrăvii – bulevardul general Vasile Milea -Oituz. Valoarea estimată totală este de 6,3 milioane de lei. Pentru aceasta s-au primit  6 oferte. Pentru modernizarea Aleii Haiducului valoarea indicatorilor tehnico-economici pentru această investiţie însumează peste 800.000 de lei. Aici s-au primit 3 oferte.

Ofertele vor fi evaluate în următoarea perioadă şi, în cazul în care procedurile nu vor fi blocate de contestaţii, urmează încheierea contractelor de execuţie a lucrărilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*