Primăria Sadu anunță locuitorii comunei că, din cauza executării lucrărilor aferente proiectului de investiții „Conductă aducțiune apă potabilă și rezervor înmagazinare apă – zona Tocile, comuna Sadu”, proiect derulat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, în perioada 30 iunie – 14 iulie, pe strada Tocile de Sus va fi restricționată circulația rutieră, în zilele de luni până vineri, în intervalul orar 7.30 – 17.00.
Circulația va fi închisă pe tronsonul de drum până la Aleea Fagului. Variante ocolitoare: str. Stejarului – str. Fagului, str. Stejarului – str. Măgurii – str. Mesteacănului – str. Cetății. „Rugăm persoanele care sunt afectate de aceste lucrări și restricții să respecte îndrumările noastre și să înțeleagă această situație. Vă mulțumim pentru înțelegere!“, a precizat Valentin Ivan, primarul comunei Sadu.