Lucian Dumitra, președintele ADI Monte Făgăraș – Bîlea – Capra, ia în calcul să candideze la funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu.
Potrivit unor surse apropiate, acesta intenționează să candideze independent, fără implicare politică. La solicitarea Mesagerului de Sibiu, Dumitra a confirmat parțial informația, însă nu a dorit să facă deocamdată comentarii suplimentare.
„Am intenția să îmi asum o candidatură pentru Consiliul Județean ca independent și vă pot confirma că vizez funcția de președinte al acestui for, pentru a putea promova mai bine o serie de proiecte ample de dezvoltare a județului Sibiu, la care lucrez de mult timp. În prezent, nu mai sunt membru al nici unui partid, așadar o eventuală candidatură va fi din postura de independent. În perioada următoare voi veni cu o serie de precizări și detalii legate de această intenție a mea“, a menționat Lucian Dumitra.
Acesta reprezintă o asociație de dezvoltare intercomunitară din care fac parte mai multe localități din arealul masivului Făgăraș, din județele Sibiu, Brașov și Argeș, prezentată recent de ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, cu prilejul dezbaterii „Dezvoltare Zonală cu Fonduri Europene” de la Brașov. Principalul proiect al asociației are în vedere dezvoltarea integrată a zonei montane cu potențial turistic.
„Ne aflăm foarte aproape de momentul demarării proiectului și vă asigur că în curând vom prezenta opiniei publice foaia de parcurs a proiectului, în condițiile în care vorbim de un proiect de țară, pe care îl așteaptă, cu siguranță, mai ales comunitățile membre ale asociației“, a subliniat Dumitra.