Loto 6/49, duminică, 19 iulie 2020. Un report de peste 8 milioane de lei (1,66 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, pentru tragerile loto care au loc duminică, 19 iulie, informează Loteria Română.
Numerele câştigătoare la extragerea loto 6/49 de duminică, 19 iulie
Loto 6/49: 36 43 47 11 2 33
Joker: (7) 3 28 13 29 17
Loto 5/40: 4 23 9 1 16 34
Noroc: 6224234
Super noroc: 950737
Noroc plus: 387509
La Loto 6/49 este în joc un report în valoare de 4,84 milioane lei (peste 1 milion de euro), iar la Noroc se înregistrează peste 2,44 milioane lei (aproximativ 505.400 de euro).
La Joker, la categoria II, fondurile puse în joc sunt de peste 212.800 de lei (aproximativ 44.000 de euro). La Noroc Plus, la categoria I, este în joc un report în valoare de aproximativ 59.000 de lei (peste 12.000 de euro) iar la Super Noroc, la aceeaşi categorie, se înregistrează un report de circa 69.000 de lei (peste 14.200 de euro).
“Duminică, 19 iulie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 16 iulie, Loteria Română a acordat 10.504 câştiguri, în valoare totală de 1.918.928,11 lei”, menţionează Loteria Română.
Potrivit sursei citate, la tragerea Loto 5/40 de joi, 16 iulie, s-a câştigat al doilea câştig ca valoare din istoria acestui joc, respectiv 1.294.443,80 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Drobeta-Turnu Severin, iar pe bilet au fost jucate, în total, 189 de variante la acest joc şi o variantă la Super Noroc. Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului câştigător a obţinut şi 20 de câştiguri de categoria a III-a, suma totală câştigată fiind de 1.298.601,20 lei.
De asemenea, la categoria a II-a a aceluiaşi joc, s-au înregistrat două câştiguri a câte 51.208,45 lei.