Lolele din Agnita salvează Sibiul

 acest sfârșit de săptămână, Sibiul va fi invadat de lole. În Muzeul în aer liber va fi reconstituit obiceiul de primire în gospodărie a lolelor, iar în centru va fi organizată Fuga lolelor. Obicei emblematic pentru cultura săsească din Transilvania, tradiţia a pornit de la o legendă medieval şi a ajuns o atracţie turistică a zilelor noastre.

În acest sfârșit de săptămână, Muzeul ASTRA dă viață obiceiului „Fuga lolelor din Agnita”. Mai precis, sâmbătă, 28 ianuarie, între orele 11 și 14,  în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se va reconstitui primirea în gospodărie şi în casă a lolelor. Astfel, 20 de lole vor fi întâmpinate în  Pavilionul Multicultural Muzeal ASTRA, la intrarea principală, la ora 11.00. Lolele vor colinda apoi prin muzeu, în pocnete de bice, până la gospodăriile săsești din Şeica Mică și Hamba, monumente funcționale din Muzeul în aer liber. După fuga lor, lolele vor fi răsplătite, alături de vizitatori, cu gogoşi „Urzelnkrapfen“, pregătite după o reţetă special dedicată acestui obicei.

Tradiție în actualitate

Fuga lolelor se desfășoară anual, în ultima săptămână din luna ianuarie. Acest obicei străvechi de breaslă şi de carnaval a aparţinut comunităţii săseşti din Agnita. Acum, el deschide calendarul de evenimente al CNM ASTRA pentru anul 2017. Muzeul ASTRA are calitatea de partener în această inițiativă organizată de Asociația „Breasla lolelor Agnita”.

Sâmbătă, de la ora 11, Fuga lolelor va avea loc în centrul istoric al Sibiului. Parada va începe de pe strada Cetății și va continua pe pietonala Nicolae Bălcescu, în Piața Mare, la liceul „Brukenthal“ și până în Piața Mică.

Totul a început la Agnita

Agnita, atestată documentar în 1280, este un orăşel cu tradiţie meşteşugărească, renumit prin breslele de altădată ale tăbăcarilor, cizmarilor, croitorilor, dogarilor şi olarilor, spun specialiștii Muzeului ASTRA. Cetatea a fost, datorită situării sale geografice, centrul schimburilor comerciale din valea Hârtibaciului, prin care nu trecea nici unul din marile drumuri comerciale ale Transilvaniei. Regele Ungariei, Ludovic de Anjou, conferise Agnitei („villam nostram Zenthagata“), încă din 1376, dreptul de a ţine târg anual în ziua de 24 iunie. Ocupaţia de bază a locuitorilor a rămas agricultura, împletită cu meşteşugurile organizate în bresle. Cele patru turnuri ale bisericii fortificate – ale pantofarilor, croitorilor, fierarilor şi dogarilor -, demonstrează forţa economică a acestor bresle, ca şi faptul că aveau încredinţate spre apărare acele porţiuni de zid în caz de conflict armat.

Lolele, un spectacol al breslelor din cetate 

În anul 1689 este atestată sărbătoarea cunoscută sub denumirea de „Mummenschanz der Zünfte“ („Mascarada breslelor”). Membrii breslelor săseşti se deghizau, cu această ocazie, în diferite reprezentări, considerându-se urmaşi ai lolelor. Ziua alegerii reprezentanţilor breslei şi a dării de seamă asupra cheltuielilor aferente – cunoscută sub denumirea de „Zunfttag – Ziua Breslelor”, se ţinea întotdeauna în prima miercuri după 6 ianuarie. La o săptămână după acest eveniment, avea loc în cadrul fiecărei bresle „Ladenforttragen – înmânarea lăzii de breaslă” de la vechiul la noul maistru de breaslă. Ritualul era practicat de fiecare breaslă în parte, lolele având rolul de a proteja lăzile.

Asociaţia calfelor, „Gessellenbruderschaft”, se reunea tot într-o zi de miercuri, după două săptămâni de la Ziua Breslelor. Cu această ocazie, avea loc ritualul de înmânare a lăzii  calfelor în casa noului „Tată de calfe“, numit „Gesellenvater“ sau „Junger Zunftmeister“ („Maistru de breaslă tânăr”), care avea dreptul de a hotărî dacă actul de înmânare a lăzii  va fi însoţit de o paradă în care patru calfe îmbrăcate în costumul de lolă protejau lada. „Și dacă noul «Tată de calfe» voia ca lada să fie dusă cu alai, atunci avea de partea sa o mare parte a locuitorilor târgului”, descrie Fr. Rosler, în volumul „Aus der Vergangenheit und Gegenwart des Königlich freien Marktes Agnetheln“ (1900).

Lolele în secolul XX

Alaiul lolelor a fost preluat de locuitorii satelor din împrejurimile Agnitei, respectiv Marpod, Iacobeni, Noiştat, Alţâna, Veseud, Vărd, Şomartin, Bruiu, Toarcla şi Cincu, fiecare distingându-se prin amprenta locală a costumului de lolă. Desfiinţarea breslelor în anul 1872 nu a împiedicat sărbătorirea în continuare a Zilei Breslelor.

În anul 1911, pentru prima dată, s-au reunit într-o singură paradă cele mai importante asociaţii meşteşugăreşti, „Gewerbeverein“, moştenitoare ale vechilor bresle ale cizmarilor, croitorilor, cojocarilor şi dogarilor, oficial desfiinţate. Impresionantul alai, însoţit de 200 de calfe, a fost condus de căpetenia celei mai importante bresle, cea a cizmarilor. Cu această ocazie, lolele au fost reprezentate în paradă într-un număr foarte mare.

Obiceiul de înmânare a lăzii de breaslă a suferit modificări şi întreruperi, sub presiunea vremurilor. Din anul 1941, obiceiul a fost interzis până în 1968. Apoi, timp de 30 de ani, s-a reluat, fiind practicat fară întrerupere până în 1990.

Momentul de grație

Fiind o emblemă pentru cultura săsească şi istoria locală a Agnitei, parada lolelor a fost inclusă în Programul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007“, la iniţiativa Fundaţiei EuroEst împreună cu localnicii din Agnita. În anul 2008, pe seama succesului răsunător, s-a înfiinţat Asociaţia „Breasla șolelor” din Agnita, care are drept scop păstrarea şi promovarea acestui obicei şi astăzi numără peste 200 de membri.

Legenda

Personajul tradiţional al lolei („Urzel“) a apărut în vremea năvălirii hoardelor turceşti în  târgul săsesc al Agnitei. Legenda spune că locuitorii, speriaţi de urgiile făcute de invadatori, s-au refugiat în biserica fortificată. Decimaţi de repetatele atacuri, de foamete  şi epidemii, aceştia şi-au pierdut curajul și aveau de gând să se predea. Văzând acestea, Ursula, fiica unui blănar, îmbrăcată în zdrenţe peste care atârnau blănuri, cu faţa acoperită de o mască demonică, a ieşit în faţa duşmanilor. Speriaţi de pocnetele de bici şi sunetele asurzitoare ale talăngii prinse de costum, vrăjmaşii au intrat în panică şi s-au retras. Astfel, Agnita a fost salvată. În amintirea acestei fapte de curaj a Ursulei, se sărbătorea anual în Agnita „ziua Ursulei“, cunoscută sub denumirea de Urzelntag.

Denumirea germană a personajului poate fi dedusă din cuvântul „Urze“, însemnând rest sau zdreanţă, iar denumirea de „lolă“, care a fost adoptat de populaţia românească, și care îşi are obârşia în cuvântul german „Lale“, adică „smintit“. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, denumirea de lolă se referă la o femeie lălâie, urât îmbrăcată.

Costumul lolei

Elementul cel mai impresionant al costumului de lolă îl reprezintă masca, confecţionată dintr-o sârmă deasă, în jurul căreia sunt prinse blăniţe de iepure, jder, vulpe sau nurcă. În partea din spate, legată de mască, cu o fundă colorată, este prinsă o coadă lungă, împletită din cânepă. Cămaşa şi pantalonii se fac din fâşii textile de culoare neagră cusute pe un material alb. De brăcinar sunt prinse la spate două tălăngi. Lola ţine în mâna dreaptă un bici lung, împletit din piele şi cânepă, iar în mâna stângă o zuruitoare şi un cleşte din lemn în care sunt prinse gogoşile. Fiecare costum de lolă este marcat cu un număr şi o insignă cu diferite simboluri ale fiecărui grup, pentru a putea fi identificat.

Semne de recunoaştere

Organizate în grupuri, lolele intrau în casele rudelor și cunoscuților, unde, prin pocnete şi zgomotul talăngilor, alungau spiritele rele. Lolele din același grup aveau prinse de mască semne identice. Astfel, când se întâlneau două sau mai multe grupuri, acestea se recunoşteau între ele doar prin acest semn.

Confecţionat diferit în fiecare an, semnul a fost singurul element al măştii, fiind realizat în „cercurile de prieteni“ (Kränzchen), de către soţiile sau prietenele lolelor. Pictate pe carton, piele şi stofă, sau brodate, aceste semne erau folosite în scop distractiv, având diferite simboluri: „Broasca de Hârtibaci“ sau „Calul Guarreschanners“, o denumire dată în batjocură pentru agniţeni. Semnul care înfăţişa un picior în ghips a fost inspirat dintr-o situaţie reală, deoarece un membru al unui grup de lole, în ciuda faptului că avea piciorul rupt, a participat la fugă. De asemenea, s-au mai folosit în realizarea semnelor diferite imagini cu jucării (cum ar fi trenuleţul), în timp adunându-se foarte multe semne cu simboluri și semnificaţii diferite.

Alegerea şi căutarea unor noi elemente a reprezentat pentru toate cercurile care le confecţionau o provocare, acestea fiind în permanenţă într-un concurs privind realizarea celui mai original, haios şi frumos semn de recunoaştere.

Din cauza emigrării saşilor agnițeni în Germania, în timp, legăturile sociale în special „cercurile de prieteni“ s-au destrămat, semnul pierzându-şi astfel utilitatea.

Parada

Personajele tradiţionale din parada lolelor amintesc de obiceiul înmânării lăzii de breaslă, Ladenforttragen, de la vechiul la noul maistru. Ritualul era practicat în Agnita de fiecare breaslă în parte, în ultima duminică a lunii ianuarie sau în prima din februarie.

Membrii breslelor începeau pregătirile imediat după sărbătorile de iarnă. Parada, anunţată de un grup de copii, ce pocneau din bice, îmbrăcaţi în costum de lolă, era însoţită de fanfara comunităţii, pe tot parcursul desfăşurării procesiunii. Lolele îşi apucau capetele de bici, formând un lanţ cu care înconjurau alaiul şi protejau lăzile de breaslă.

Breasla cizmarilor

Parada era condusă de căpetenia breslei cizmarilor, „Paradehauptmann”, a cărui îmbrăcăminte era compusă dintr-o cămaşă albă prevăzută cu panglici colorate şi pantaloni negri a căror margine era cusută cu fir de aur. Pe cap, acesta purta o căciulă din blană de nurcă, iar în mâini, mănuşi albe. În mâna stângă ţinea o spadă și în cealaltă un baston pe care îl manevra în timpul paradei ca semn făcut lolelor – când îl ridica, însemna că lolele aveau voie să pocnească din bice, iar când îl ţinea în jos, era semnalul de întrerupere.

Căpetenia era însoţită de doi copii între 12 și 14 ani, simbolizând îngerii păzitori. Îmbrăcaţi în alb, cu o pălărie colorată de formă triunghiulară, aceştia ţineau în mâna stângă un steguleţ din mătase roşie, brodat cu fir de aur, iar în mâna dreaptă un baston împodobit cu panglici colorate. Urmau două calfe şi două personaje care duceau cu rândul o pancardă din lemn numită „Tartsch”.

Coroana confecţionată din crengi de brad, botezată „Zweg”, având în vârf un măr şi un clopoţel care suna foarte plăcut la fiecare mişcare, reprezenta simbolul breslei cizmarilor. Un alt element specific îl reprezenta cana de cositor prinsă la baza coroanei. Urma lada de breaslă, purtată de bărbaţi îmbrăcaţi în vechiul costum orăşenesc din Agnita – dolman, brâu cu şireturi, căciulă din blană de jder sau pălărie cu bor lat din fetru.

Înaintea şi în urma personajelor şi a elementelor simbolice erau purtate steagurile de frăţietate şi de breaslă.

Breasla croitorilor

Breasla croitorilor era însoţită de două personaje tradiţionale mascate: căluţul croitorului şi „Mummerl”. Acesta era îmbrăcat într-o costumaţie de culoare albă pe care erau aplicate două panglici încrucişate. Pe faţă, purta un voal, iar pe cap, o pălărie de forma unei coroane. În mâna stângă, acesta ţinea un baston, iar în dreapta, un bici cu care îndemna căluţul la un dans, în paşi de menuet. Lada şi steagul de breaslă purtate de membrii breslei încheiau alaiul croitorilor.

Breasla blănarilor  

Breasla blănarilor era însoţită de două reprezentări simbolice – coroana blănarilor şi ursul. Pe marginea coroanei erau fixate patru vulpi, fiecare cu câte un jder în gură. La rândul lor, jderii ţineau în dinţi câte un ou. Coroana era învârtită de doi bărbaţi, dând impresia că vulpile ar fi în mişcare. Cea de-a doua figură, personajul mascat în blană de urs, dansa pe ritmurile bâtăilor de tobă ale ursarului.

Breasla dogarilor

Breasla dogarilor încheia parda. Aceasta era reprezentată de doi bărbaţi care învârteau cu iscusinţă un cerc de butoi pe care erau aşezate, în formă piramidală, pahare pline cu vin. Costumul acestora era compus dintr-o cămaşă albă, pantaloni negri trei sferturi, ciorapi roşii până la genunchi, o căciulă şi un cordon de culoare roşie cu o cataramă în formă de butoi. Dansul cu cercul a fost introdus în cadrul breslei dogarilor din zona Sibiului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Fuga lolelor, urările și dansul

Festivitatea se încheia în centrul localității, prin intonarea imnului Transilvaniei, „Siebenbürgen Land des Segens“, şi a urărilor de sănătate şi prosperitate în noul an. Momentul culminant îl reprezenta ridicarea măştilor ca semn de recunoaştere a participanţilor.

Organizate în grupuri, lolele colindau apoi din casă în casă, unde, prin pocnete şi zgomotul tălăngilor, alungau spiritele rele. În fiecare casă se cânta şi se permiteau anumite ghiduşii. Gogoşile şi vinul sunt răsplata pentru urări. La plecarea din casă, lolele îşi puneau în cleşti gogoşi proaspete, pentru a fi date trecătorilor. Pe străzi, acestea învârteau admiratorii cu biciul, iar dacă erau recunoscuţi, ofereau câte o gogoaşă, drept recompensă.

Seara se deschidea balul organizat în cinstea lolelor, la care luau parte membrii alaiului însoțiți de prietene și soții.