Un istoric sibian comemorat zilele trecute, Liviu Patachi (1902 – 1965), născut în localitatea Săcel, a scris povestea generalului Gheorghe Pomuț, cel care a jucat un rol major în vânzarea de către ruși a provinciei Alaska către americani.
Povestea generalului este acum una celebră, însă Patachi a fost primul cercetător care și-a concentrat activitatea pe studiul acestei personalități.
Munca depusă de Liviu Patachi este cuprinsă în lucrarea „La participation d’un Roumain dans la guerre civile d’Amerique, 1861 – 1865: Gheorghe Pomuț“, publicată în „Revue Roumaine d’Histoire“ (1965).
Totodată, trebuie menționat că Liviu Patachi a fost unul dintre studenții eminenți ai lui Lucian Blaga. Ecourile nu s-au stins nici până în ziua de astăzi, în condițiile în care în 2001 a apărut lucrarea „Generalul George Pomuț (1818-1882): viața adevărată a unui erou de legendă“, semnată de Liviu Patachi și Gelu Neamțu, la editura Fundația Culturală Română.
Stabilit în Cluj, unde a activat la filiala clujeană a Academiei Române, Patachi și-a dedicat mulți ani studierii personalității generalului Gheorghe Pomuț. După al Doilea Război Mondial, el a trăit sub persecuția comuniștilor.
Gelu Neamțu a dus mai departe munca istoricului sibian
Lucrarea din 2001 a cercetătorului Gelu Neamțu vine să creioneze și mai bine opera lui Patachi despre generalul Pomuț. Istoria acestei cărţi este ea însăşi o adevărată odisee, pe care cercetătorul Gelu Neamţu o reconstituie în introducere. Preocupat de a oferi un consistent studiu monografic lui Pomuţ, regretatul Liviu Patachi a materializat primele încercări, mai întâi într-un studiu publicat în „Revue Roumaine d’Histoire“. Varianta finală, mult dezvoltată, a avut neşansa de a rămâne un manuscris de sertar, în ciuda eforturilor autorului de a-l publica în ţară sau în SUA. Lui Gelu Neamţu îi revine meritul de a-şi fi asumat (re)introducerea acestui manuscris în circuitul ştiinţific, la aproape patru decenii de la redactarea sa.
Urmărit de Securitate
Liviu Patachi a fost urmărit de Securitate pe motiv că ar fi distrus materiale istorice – care se găsesc în arhivă – şi ar fi împiedicat efectuarea unor cercetări în domeniul istoriei. În dosarul său apărea și acuzația că a fost legionar în perioada 1940-1941. Ginerele istoricului, Adrian Man, scria în „Gazeta de Cluj“ din octombrie 2013: „Securitatea mai adaugă de la ea, în hotărârea de deschidere a dosarului de verificare, că, în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, în casa unui fost prefect, Liviu Patachi avea asupra lui o mitralieră, ceea ce chiar băieţii cu ochi albaştri infirmă ulterior. Ce contează adevărul, când era vorba să le dai ofiţerilor motive să te urmărească? Este adevărat că această informaţie provine de la o anonimă trimisă la Siguranţa din Arad în perioada antonesciană, adică în 1943, care nu a dat curs informaţiilor, deoarece s-au dovedit a fi nereale. Primul lucru pe care îl fac organele informative este să întocmească un tabel privind legăturile lui Patachi Liviu (fila 6), în care erau înscrise persoane notabile, cum ar fi prof. univ. Ştefan Pascu, prof. univ. Vasile Maciu de la Bucureşti, membru corespondent al Academiei, acad. Silviu Dragomir, prof. univ. Liviu Rusu, istoricul Belu Sabin, ba chiar şi un şef de cabinet la Gheorghiu-Dej, un anume Sfetcu, care, după 1990, a scris un volum de memorialistică, încercând să facă un portret pozitiv fostului dictator. Se verifică, de asemenea, toate rudele, inclusiv fiica sa Mihaela, care în 1963 era medic la dispensarul Uzinei 1 Mai, Ferneziu, Baia Mare, şi se fac nenumărate expertize dactilografice pentru a se identifica maşina de scris pe care s-a inserat denunţul, deoarece Cornelia Naghi era un nume fictiv. Apoi, se mai cer relaţii de la Direcţia Regională MAI Maramureş pentru perioada când istoricul a fost profesor la Sighetu Marmaţiei, la Regionala MAI Bihor, deoarece a profesat atât la Salonta, cât şi la Oradea, dar, îndeosebi, de la Regionala MAI Timişoara. Liviu Patachi a fost profesor la liceul comercial Arad, în timpul refugiului, adică între anii 1940-1944. Corespondenţele cu exteriorul, care sunt interceptate, nu sunt prea incriminatoare pentru cel urmărit. Nemulţumindu-l pe ofiţerul de caz, căpitanul Nicolae Imbăruş, sunt asmuţiţi pe urmele lui mai mulţi informatori care, din relatările acestora, rezultă că aparţineau mediului academic. (Participau la congrese internaţionale, aveau cunoştinţe în domeniul istoriei şi al etnografiei şi un stil care aparţinea unor oameni cu studii superioare.) Principalii turnători au fost «Ionescu Vasile» şi «Vasile Oprea», care au dat nenumărate note informative, cel de-al doilea fiind parcă mai binevoitor, dar au mai fost şi alte surse, cum ar fi «Lucretiu», «Marcel» etc.“.
Afacerea Alaska
George Pomuț (31 mai 1818, Gyula – 12 octombrie 1882, Sankt Petersburg) a fost un general american de origine română, care s-a remarcat în războiul civil american. Anterior, a luptat în Revoluția de la 1848 de partea revoluționarilor maghiari, ocazie cu care a primit gradul de căpitan. La sfârșitul vieții a fost diplomat american la curtea imperială rusă de la St. Petersburg. De numele său este legat procesul de cumpărare a provinciei Alaska de către SUA de la Rusia țaristă.
După război civil american, Pomuț se întoarce la Keokuk. Aici primește vestea numirii sale în funcția de consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg (Rusia), numire care are loc la data de 16 februarie 1866. Succesorul președintelui Ulysses Grant, președintele Rutherford B. Hayes îl promovează pe Pomuț la rangul de consul general în anul 1874. Motivele păstrării sale în această poziție timp de 12 ani l-au reprezentat calitățile și abilitățile sale diplomatice. El a fost foarte mult apreciat deoarece cunoștea bine nu mai puțin de 8 limbi străine.Pomuț a rezolvat un incident grav între Rusia și SUA. În calitate de consul, a avut meritul de a participa la negocierile pentru cumpărarea peninsulei Alaska de către Statele Unite, de la ruși, cu suma modestă de 7,2 milioane de dolari. Cu această ocazie a participat și la încheierea tratatului americano-rus. Deși a fost rechemat în America, după ce și-a încheiat misiunea diplomatică în anul 1878, dar nu se știe de ce, el a rămas în Rusia. Chiar și moartea lui este enigmatică. În SUA, nu se știe altceva decât că a murit în mare sărăcie, la 12 octombrie 1882, în Sankt Petersburg, capitala Rusiei din acea vreme. A fost înmormântat în cimitirul Smolensk din oraș.
Omagiat în localitatea natală
Duminică, la biserica parohială Sf. Nicolae din localitatea Săcel, avut loc prezentarea „Monografiei localității Săcel până la 1918“, realizată și editată după manuscrisul lui Liviu Patachi. Monografia poate fi socotită una dintre primele cu caracter științific despre o localitate din județul Sibiu, în condițiile în care are la bază munca unui cercetător științific. Editorii cărții sunt familia preotului din Săcel, Ioan și Monica Oprișiu, și a fost realizată la Editura ULBS.
Evenimentul a fost precedat de o slujbă de pomenire și un parastas în memoria lui Patachi. Au fost prezenți, pe lângă urmașii familiei Patachi, primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu, oficialități locale și județene, fețe bisericești, oameni de cultură și apropiați ai familiei. Cu acest prilej, istoricul Dan Nanu, din partea Bibliotecii Județene ASTRA, a prezentat viața și opera lui Liviu Patachi.
Bibliografie Liviu Patachi
1. Românii în răscoala lui Petru Seghedinaţ, 1735, Bucureşti, Tip. Bucovina, 1946, 24 p.; „R.I.”, 1947, 33 p.
2. Din viaţa preoţimii române transilvane între anii 1849-1854, „M.A.”, 1956, 1, nr. 3-4, p. 254-263.
3. Căpitani de cete militare şi haiduci români la începutul veacului al XVIII-lea, „Studii Art. Ist.”, 1957, 2, p. 131-156.
4. Ştefan Moldovan şi Timotei Cipariu, „M.B.”, 1957, 7, nr. 3, p. 71-81.
5. Situaţia agrară a ţărănimii dependente din Transilvania în 1848, „Studii Art. Ist.”, 1962, 4, p. 109-130.
6. La participation d’un Roumain dans la guerre civile d’Amérique, 1861-1865: Gheorghe Pomuţ, „Revue Roumaine Hist.”, 1965, 4, nr. 1, p. 25-40.
O familie recunoscută
Familia Patachi își trage rădăcinile din localitatea sibiană Săcel și a fost una de intelectuali, care s-a remarcat în viața socială a țării. De altfel, un frate de-al istoricului a fost inspector general la Banca Naționale a României. Totodată, cercetătorul științific Mihai Baltador, nepot al lui Liviu Patachi, a fost directorul Centrului Regional de Formare Continuă Sibiu. Alți membri ai familiei care s-au remarcat sunt inginerul Victor Negrescu, cercetătorii Puiu Negrescu și Radu Patachi, ambii stabiliți la București, Florentin Baltador – Direcția de Sănătate Publică Sibiu și Gheorghe Baltador – societatea RENEL, precum și Ița Galațchi.
Cosmin PAL
