Luni, 22.03.2021, având în vedere rata de incidență, pe localități, a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, precum și numărul cazurilor de îmbolnăvire cu acest virus, 39,33% din elevii înscriși în unitățile de învățământ din județul Sibiu vor desfășura orele în sistem on-line.
În conformitate cu hotărârea nr. 29 din 19.03.2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu privind aprobarea a scenariului de funcționare a unităților de învățământ din județul Sibiu în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, pentru perioada 15-19.03.2021, la nivelul județului Sibiu, situația va fi următoarea:
– scenariul 3 – roșu (rata de incidență de peste 3 la mie): 121 unități de învățământ din U.A.T-urile: Tilișca (elevii din cele două unități de învățământ vor desfășura orele online din cauza ratei de incidență de 6,2 la mie) municipiul Sibiu, Cisnădie, Șelimbăr, Șura Mică, Orlat, Ocna Sibiului și Târnava – preșcolarii, elevii din ciclul primar, din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;
– scenariul 2 – galben (rata de incidență peste 1 la mie, dar mai mică sau egală 3 la mie): 124 de unități de învățământ din U.A.T.-urile: Porumbacu de Jos, municipiul Mediaș, Copșa Mică, Hoghilag, Săliște, Șura Mare, Arpașu de Jos, Brateiu, Cârța, Miercurea Sibiului, Avrig, Cristian, Chirpăr, Apoldu de Jos, Slimnic, Ludoș, Roșia, Cârțișoara, Racovița, Nocrich, Poplaca, Șeica Mică, Sadu, Rășinari și Alțâna – preșcolarii, elevii din ciclul primar, din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale se vor prezenta la școală;
– scenariul 1 – verde (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): 109 de unități de învățământ din restul U.A.T-urilor – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală.
De asemenea, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Cisnădie și de la Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată ” Mediaș vor desfășura activitățile în sistem online toată săptămâna viitoare din cauza numeroaselor cazuri de îmbolnăviri COVID depistate în rândul preșcolarilor și personalului angajat.
Începând de astăzi, 19.03.2021, orele se vor desfășura în sitem online și la:
– clasa a XII-a C de la Colegiul Tehnic Energetic Sibiu – elev confirmat pozitiv (17 elevi vor învăța în sistem online);
– clasa a IV-a D de la Școala Gimnazial[ Nr. 4 Sibiu – elev confirmat pozitiv ( elevi vor învăța în sistem online);
– grupa mixtă de la grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 4 Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (20 preșcolari vor învăța în sistem online);
Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021 (luni, 08.02.2021), un număr de 97 cadre didactice (52 au desfășurat ore față în față) și 78 preșcolari și elevi (58 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.
Drept urmare vineri, 19.03.2021, în județul Sibiu un număr de 24 224 elevi (37,48%), din cei existenți în unitățile de învățământ, desfășoară orele în sistem online.
În ceea ce privește vaccinarea personalului angajat în unitățile de învățământ și unitățile conexe din județul Sibiu, în data de 18.03.2021, situația este următoarea:
Cadre didactice:
- total: 4 718;
- înscriși pe platformă: 2 337;
- programați: 1 635;
- vaccinați: 1 858 (39,38% din total).
Personal didactic auxiliar:
– total: 527
– înscriși pe platformă: 297;
– programați: 219;
– vaccinați: 228 (43,26% din total).
Personal nedidactic:
– total: 1 177
– înscriși pe platformă: 550
– programați: 404;
– vaccinați: 407 (34,57% din total).