Deputaţii au dat interzis la bannere sau pancarte, iar cei care perturbă activităţile parlamentare vor fi sancţionaţi.
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, ieri, cu 166 voturi pentru, 100 împotriva şi o abţinere, proiectul care modifică Regulamentul Camerei, iniţiat de Eugen Nicolicea. Iniţiativa prevede sancţionarea deputaţilor care perturbă activităţile parlamentare, insultă sau calomniază.
Potrivit modificărilor aduse Regulamentului, parlamentarii nu au voie să folosească pancarte sau bannere. „În dezbaterile parlamentare, deputaţii nu adoptă comportamente şi limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe şi nici nu desfăşoară pancarte sau bannere”, arată proiectul de lege.
Iniţiatorul propune modificarea regulamentului, astfel încât deputaţii care tulbură dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor să fie atenţionaţi, daţi afară din sala de plen sau sancţionaţi pentru că deranjează şedinţa prin comportamentul sau vocabularul acestora.
„Este interzisă perturbarea activităţii parlamentare, proferarea de insulte sau calomii atât de la tribuna Camerei, cât şi din sala de şedinţe a plenului, a comisiilor sau a celorlalte organisme de lucru ale Parlamentului”, se arată în articolul 153 al proiectului de lege.
O altă prevedere adusă articolului 154 arată: „În cazul în care tulburarea persistă şi se produce o perturbare a activităţii parlamentare, iar acesta compromite continuarea dezbaterilor, preşedintele de şedinţă, în vederea restabilirii ordinii, suspendăşedinţa pentru o perioadă de timp determinată sau o închide. Aceasta se reia la convocarea preşedintelui de şedinţă.”
Camera Deputaţilor a fost prima cameră sesizată, proiectul urmând să fie dezbătut şi votat în Senat.
Propunerea vine ca urmare a scandalurilor din ultima vreme înregistrate în Parlament.
Deputaţii USR au intrat, luni, în sala de plen purtând măşti chirurgicale. “Am început noua sesiune parlamentară cu un protest organizat alături de colegii mei din USR împotriva regimului represiv condus de Liviu Dragnea”, a spus atunci deputatul Emanuel Ungureanu, citat de Monitorul de Cluj. Gestul s-a dorit a fi unul de solidaritate cu zecile de mii de români care au fost „gazaţi şi bătuţi în 10 august de către PSD la ordinul lui Liviu Dragnea”.