Limitator de viteză pe Șoseaua Alba Iulia, în municipiul Sibiu

Datorită inițiativei polițiștilor rutieri din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, Comisia Tehnică de Circulație din Primăria Municipiului Sibiu a avizat favorabil montarea unui limitator de viteză pe Șoseaua Alba Iulia, în apropierea intersecției cu strada Bastionului, pe sensul de mers Centru – Aeroport.
Dispozitivul a fost instalat azi cu scopul prevenirii producerii de evenimente rutiere pe fondul vitezei excesive sau neadaptate pe un tronson de drum în curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată ca atare, unde conducătorii auto au obligația de a circula cu o viteză de maxim 30 km/h, conform prevederilor legale.
Propunerea polițiștilor Biroului Rutier Sibiu vine în urma analizei efectuate asupra dinamicii evenimentelor rutiere înregistrate pe tronsonul în cauză, constatându-se că principalul factor de producere a evenimentelor îl constituie viteza excesivă sau neadaptată, îndeosebi în condiții de carosabil umed, indiferent de sezonul cald sau rece.
De altfel, de la începutul lunii noiembrie până în prezent, în zonă s-au produs 5 tamponări soldate atât cu avarierea autovehiculelor, cât și cu avarierea semnalizării rutiere existente și îngreunarea circulației.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*