Liga a IV-a: ACS Mediaș iernează pe primul loc

La doar câteva luni de la înființarea clubului, ACS Mediaș demonstrează pe teren că speranțele conducerii de a readuce Mediașul cât mai rapid în elita fotbalului românesc sunt justificate. Echipa medieșeană a reușit azi a 13-a victorie consecutivă în Liga a IV-a, din tot atâtea meciuri, 5-1 (3-0) la ACS Leii Șura Mică, rezultat în urma căruia încheie parcursul din acest an pe primul loc în clasament, cu maxim de puncte.

Astăzi, elevii lui Dumitru Solomon și Doru Dudiță și-au făcut meciul ușor, după câteva etape în care au suferit pentru punctele puse în joc. Au început în formula: Florea – Mocan, Avram, Țala, Ignat, Socaci, Grosu, Stan, Noian, Zomant, Bîrsan.

Golgheterul Raul Ignat a deschis scorul în minutul 9, pentru ca Lucian Noian să majoreze diferența în minutul 32. ACS Mediaș a intrat la cabine cu scor de neprezentare, Avram „aranjând“ tabela la 3-0, din penalti, în chiar minutul 45.

Medieșenii au controlat fără probleme jocul în actul secund, reușind încă 2 goluri, în minutele 75 (din penalti) și 87, gazdele prinzând aripi doar câteva minute, după punctul din minutul 70, pentru 1-3, tot din lovitură de pedeapsă.

În urma acestui rezultat, ASC Mediaș încheie turul campionatului pe primul loc în clasament cu 39 de puncte, golaveraj 81-11.

Campionatul Ligii a IV-a se va relua abia anul viitor, echipa medieșeană urmând să joace tot în deplasare, la FC Agnita, în prima etapă a returului.

Rezultate etapa a 13-a:

ACS Bradu – FC Dumbrăveni 3-2

FC Avrig – ACS LSS Vointa Sibiu 5-2

Leii Șura Mică – ACS Medias 1-5

FC Agnita – Unirea Miercurea-Sibiului 3-3

CS Sparta Mediaș – CS Orășenesc Copșa Mică 7-2

Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu – AFC Tălmaciu 2-0

Păltiniș Rășinari – FC Inter Sibiu, se joacă de la 13,30

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*