Liga 1: FC Hermannstadt trebuie să șteargă umilințele fotbalului sibian cu Dinamo

O datorie de onoare! FC Hermannstadt joacă în play-out, în această seară, de la ora 20.30, în deplasare, cu Dinamo București. Fotbaliștii sibieni au șansa să se revanșeze în fața suporterilor și să aducă prima victorie în fața „câinilor roșii“.

În meciurile contând pentru sezonul regulat din acest sezon, FC Hermannstadt nu a reușit să obțină până acum victoria. Însă, dacă ne întoarcem și mai mult în istorie, jucătorii lui Miriuță au și o misiune de onoare, dacă ne gândim că Dinamo București este formația care a administrat unele dintre cele mai usturătoare înfrângeri echipelor sibiene care au evoluat, de-a lungul timpului, în prima divizie.

FC Inter – nefericita sorții

Cea mai dură înfrângere din istoria fotbalului sibian poate fi socotită cea suferită de FC Inter, în Divizia A, în sezonul 1988 – 1989. Se întâmpla exact în urmă cu 30 de ani. Dinamo s-a impus atunci, în etapa IV, pe stadionul din Ștefan cel Mare, cu scorul de 8-1. Era 11 septembrie 1988, iar pentru Dinamo evoluau jucători din generația de aur a fotbalului românesc, precum Stelea, Mateuț, Klein, Andone, Lupu, Lupescu sau Cămătaru. Dar și sibienii aveau un lot valoros, chiar dacă era la primul sezon în Divizia A, Marin Radu II și Mihail Majearu tocmai câștigaseră în 1986 Cupa Campionilor Europeni cu Steaua București. Dinamo nu ne-a menajat nici în returul campionatului și ne-a mai administrat patru goluri în returul campionatului, pe Stadionul Municipal din Parcul sub Arini. În 11 iunie 1989, dinamoviștii ne-au învins acasă cu 4-2, mai greu decât în tur. În total, echipa sibiană a încasat 12 goluri, cât numărul apostolilor lui Iisus… Pentru nostalgicii fotbalului sibian, prezenți la meci în retur și nu numai, vă prezentăm în facsimil programul de meci al partidei FC Inter – Dinamo, 11 iunie 1989, stadionul Municipal, ora 18. Iată lotul celor două echipe: Dinamo – portari Stelea și Moraru, apărători: Mihăescu, Adrian Matei, Rednic, Klein, Viscreanu, Alexandru Nicolae, Sabou, Bogdan Bucur (fost fotbalist și la Inter Sibiu în sezonul în care am obținut promovarea; era împrumutat de la Dinamo), mijlocaș: Sabău, Lupescu, Lupu, Mateuț, Orac și atacanți: Vaișcovici, Cămătaru, Răducioiu și Dochia. FC Inter Sibiu: portari – Alexa, V. Marcel, apărători: Cotora, Laurențiu, Boar, Ene, Dobrotă, Marius Lungu, Hila; apărători: Cotora; mijlocași: Mărgărit, Jurcă, Majearu, Stănescu, Benone Popescu, Ciobanu; atacanți: Cezar Zamfir, Văsâi, Radu II, Cașuba și Năstase.

Trebuie spus că din lotul echipei sibiene în acel sezon făcea parte și Marius Lungu, actualul team manager al echipei FC Hermannstadt. „Nu îmi mai amintesc. Aveam 20 de ani și tocmai terminasem armata“, ne-a declarat Lungu. De această înfrângere usturătoare, susține că nu își amintește nici președintele FC Hermannstadt, Teodor Birț, dinamovist de mic. Acesta a jucat fotbal la juniori și de atunci ține cu Dinamo, însă nu a făcut carieră în fotbal.

Revenind la FC Inter, anii 1988 și 1989 au fost crunți în confruntările cu Dinamo București. În sezonul următor, dinamoviștii ne-au mai administrat un eșec de legendă: 27 august 1989, etapa a 2-a, Dinamo București – FC Inter Sibiu 6-1. A mai existat și un 5-0 în favoarea lui Dinamo în sezonul 1991 – 1992.

Ce a fost a fost. Ceva va fi va fi

Vineri, 29 martie, de la ora 20.30, FC Hermannstadt va întâlni pe Dinamo, în etapa a III-a play-out-ului. Partida va avea loc pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare. Antrenorul Vasile Miriuță speră ca jucătorii săi să nu mai repete greșelile din defensivă făcute în partida cu Concordia, când au încasat două goluri în tot atâtea minute. Tehnicianul a adăugat că orice rezultat este posibil, deoarece „în play-out fiecare poate să bată pe oricine”. „Venim după un rezultat de egalitate de la Chiajna, unde ne-am fi dorit să câștigăm, dar din păcate am făcut acel rezultat de egalitate după ce am condus cu 2-0. Nu mai vreau să îmi aduc aminte de acea partidă. Am mai spus-o, micile detalii, greșelile, vor face diferența în acest play-out. Sper ca, de vineri încolo, să nu mai comitem acele greșeli, pentru că ne costă. Muncim mult să ducem mingea în fața porții, să marcăm, dar – din păcate – și la meciul cu Mediașul, și cu Chiajna, le-am făcut cadouri adversarului. Suntem optimiști, chiar dacă jucăm cu Dinamo, în București, o echipă bună, s-a văzut asta în jocul lor de când a venit Rednic antrenor, mai ales acum, în acest an. Au legat câteva victorii. Au pierdut într-adevăr acum, la Mediaș. Ne așteaptă un meci extrem de greu. Suntem la câteva puncte de celelalte echipe. Chiar dacă Voluntariul e la egalitate cu noi, nu suntem pe loc de baraj. Trebuie să ne prezentăm foarte bine, nu 100 la sută, ci 150 la sută, dacă vrem să venim cu un punct sau cu puncte acasă”, a declarat Miriuță.

Vor lipsi accidentații Pedro Moreiro și Biel Company, dar și Alexandru Dandea, care mai are de ispășit două etape de suspendare.

Antrenorul Vasile Miriuță și portarul Toma Niga și-ar dori să poată juca pe Municipal

Înaintea acestui meci, Dinamo ocupă locul 3 în clasamentul play-out-ului, cu 19 puncte, în vreme ce FC Hermannstadt este pe 5, cu 17 puncte.

Dezamăgit de lucrările de la stadion

Vasile Miriuță este convins că FC Hermannstadt nu va juca în actualul sezon niciun meci pe teren propriu. „Mi-am mâncat 5 ani din viață în aceste 5 luni, cu stadionul. De vreo 2-3 săptămâni am zis «stop», îmi focusez energia pozitivă numai asupra echipei. Antrenându-mă în fiecare zi, am sperat că vom juca acasă 5-6 jocuri, cu sibienii noștri, 5.000 sau 6.000. Dacă s-ar fi întâmplat lucrul ăsta, așa bine aș fi dormit, pentru că una e să joci acasă, ai 5.000 de oameni în spate care te încurajează… Acum două săptămâni le-am spus băieților: «Domnilor, să uitați că vom juca acasă! Casa noastră e Piteștiul!» Nici nu mă mai consum, că n-are rost. N-am dormit noaptea! Vreau să dorm și eu noaptea, să mă trezesc mai liniștit. Părerea mea e că nu se vrea echipă în Divizia A. Dau un exemplu! Știți unde stau eu, dincolo, la vecinii noștri (Ungaria – n.red.). Într-un an s-a făcut un stadion de 10.200 de locuri, la o echipă din prima divizie, fosta echipă a armatei. La noi, în 9 sau 10 luni, nu s-a renovat o tribună. Credeți-mă, mi-e scârbă, nici nu vreau să mă mai gândesc la stadionul ăsta. Să salvez numai echipa asta și-apoi voi vedea ce voi face de la anul”, a mai afirmat Miriuță.

VASILE MIRIUȚĂ | antrenor: „Zilele astea chiar am lucrat mult pe faza de apărare, să ne organizăm mai bine, să nu facem acele greșelile care, din păcate, ne-au costat.“


Cosmin PAL

One Comment

  1. Nu inteleg cum actionarii lui F C Hermastasdt nu vad ca Miriuta este unul din cei mai slabi antrenori pe care-i are Liga 1.Pe unde a trecut a obtinut numai nonperformante,Nu are personalitate,nu are stiinta jocului,vorbeste gura fara el etc.Acum declara ca mergem sa invingem la Dinamo.Cam acceasi declaratie si cand au mers la FCSB si cand declara ca nu mergem ca mielul la taiat,Este un demagog si acum incearca sa-si mascheze lipsa de profesinalism prin asa zisa nemultumire legata de lipsa stadionului propriu.L-as intreba cand a venit la echipa i s-a promis o anumita data de joc pe propriul teren sau a cerut el expres o data limita de joc pe propiul teren !!! Nu prea cred,a gasit el acum o scuza a lipsei de performanta si vrea sa o mascheze elegant.Echipa va retroceda si cred ca e cam tarziu cu demiterea lui Miriuta din nefericire.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*